Liderii Europei prezenţi ieri la Sibiu la Summitul Partidului Popular European (PPE), ce s-a desfăşurat în Muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava, au primit cadou albume despre cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, linguri de lemn sculptate şi ouă încondeiate.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat impresionată de vizita în cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Participanţii la Summitul PPE au degustat produse tradiţionale locale, printre care şi cunoscuta brânză de Sibiu. Înainte să părăsească muzeul sibian, oaspeţii străini au primit câte o pungă-cadou care conţine albume despre Muzeul ASTRA, linguri de lemn sculptate şi înfăşurate în şervete de lână şi ouă încondeiate.
“Noi le-am pus în plasa-cadou album cu Muzeul ASTRA, o lingură de lemn, pentru că fiind Regiune Gastronomică Europeană am zis că dăm un mesaj cu lingura asta frumos sculptată cu motive tradiţionale, are valenţe cu Regiunea Gastronomică Europeană Sibiu, lingura a fost înfăşurată într-un şerveţel care se poate folosi la masă, un şerveţel de lână cum se folosea la mesele câmpeneşti peste tot în judeţul Sibiu şi un ou încondeiat, pentru că oul este peste tot în Europa şi un mesaj legat cu ce înseamnă acest ou încondeiat”, a explicat directorul Ciprian Ştefan, citat de Agerpres.
Summitul Partidului Popular European (PPE) a avut loc, ieri dimineaţa, la Sibiu, la reuniune fiind invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern, lideri ai partidelor din PPE, preşedinţii Consiliului European, Donald Tusk, Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Parlamentului European, Antonio Tajani.