Elevii din trei clase ale Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică s-au impus în prima etapă a Concursului Național „Eco-Provocarea”, școala din județul Sibiu obținând locul I.
„Și în acest an școlar, eco-ambasadorii Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică, elevi ai claselor CP A, a III-a A și a V-a B, îndrumați de profesoarele Gruia Ramona, Macarei Gabriela și Lung Angela participă pentru al doilea an consecutiv la cel mai important concurs de mediu din România, Eco-Provocarea, categoria juniori.
A fost publicat clasamentul la finalul primei etape de activități – ateliere educaționale cu teme ecologice, „Eficiența energetică” și „Efectul de seră”, școala noastră ocupând locul I la nivel național. Vom continua să ne implicăm pentru un viitor verde, un oraș curat, nepoluat!
Eco – Provocarea nu este doar un concurs, ci și o oportunitate de a inspira și de a lăsa o moștenire verde pentru generațiile viitoare! Dacă vrei să fii schimbarea, hai în Eco-Provocarea!”, au transmis reprezentanții Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică.
La prima etapă a Concursului Național Eco-Provocarea au participat echipe de la 20 de școli din toată țara, iar echipa Liceului din Copșa Mică s-a plasat pe primul loc cu 1363 de puncte.