LIBERTATE!

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluție, iar Sibiul a fost unul dintre primele orașe care s-au ridicat împotriva dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Prețul plătit de sibieni a fost unul scump: 99 de oameni au murit în Sibiu în zilele Revoluției, iar 274 de persoane au fost rănite, pe lângă pagubele materiale vizibile și astăzi, în condițiile în care pe străzile orașului s-au tras un milion de gloanțe. Revoluția la Sibiu a început în 19 decembrie 1989, prin împărțirea de manifeste, iar în 21 decembrie, sibienii au ieșit în stradă pentru a-și câștiga libertatea. În urma celor petrecute la Revoluție orașul de pe malul Cibinului a primit titlul de oraș-martir al Revoluției române.

Mesagerul de Sibiu dedică această ediție Revoluției și vă propune o scurtă cronologie a evenimentelor din decembrie 1989, pentru a nu uita jertfa celor care au luptat pentru dreptul nostru la o viață mai bună.

Decembrie 1989 în Sibiu

Pregătirea revoluției | 18-20 decembrie

Evenimentele de la Timişoara au fost aflate pe diferite căi posturi de radio străine, studenţii veniți în vacanță, telefoane între rude şi prieteni. Astfel s-au format mai multe grupuri de acțiune fără să ştie unele de altele, pentru a scoate populația Sibiului pe străzi în solidaritate cu Timişoara:

1. Grupul Bozan – au confecționat și au împrăștiat manifeste în perioada 19-21 decembrie 1989 în județele Sibiu, Alba și Hunedoara, cerând populației să se solidarizeze cu timișorenii.

2. Grupul Balanța – care în 20 decembrie 1989 a pregătit ieşirea în stradă, strungarul Lantoș Vasile aprinde o lumânare pe strung în memoria victimelor şi strigă: „Nu vă e frică, Ceauşescu pică!“. În 21 decembrie ’89, Iacob Marius Florin rupe carnetele UTC.

3. Grupul IUPS – maistrul Fesan Puiu Nicolae, în noaptea de 20 decembrie 1989, adună 81 de muncitori în secția 100, scriu cântecul „Deşteaptă-te române“, făcând peste 250 de fluturaşi, şi pregătesc ieşirea în stradă pentru 21 decembrie ‘89.

Desfășurarea Revoluției

În dimineața zilei de 21 decembrie 1989, în jurul orei 8:00, muncitorii de la Balanţa se adună în fața întreprinderii unde au loc discuții aprinse, după care se pleacă organizat spre Piața Mare. În acelaşi timp, mai mulţi oameni de la IUPS împreună cu câțiva sibieni se adună în Piaţa Unirii. La ora 8:30, Fesan Puiu Nicolae ia legătura cu Oană loan şi, după un scurt plan de acțiune, încep să cânte „Deşteaptă-te, române!“, mergând în jurul rondului de flori din fața magazinului „Dumbrava“. După aceasta, au strigat diferite lozinci împotriva conducerii comuniste şi de solidaritate cu Timişoara. Au venit forțele de represiune și cele 28 de persoane au fost bătute în faţa a peste 400 de persoane care priveau din apropiere, neputincioşi la aceste momente dramatice Oană loan este arestat. În același timp, grupul de la Balanța, aproximativ 36 de muncitori, mergând spre Piața Mare, cheamă la lupta muncitorii de la întreprinderile IPL, IRES şi Mecanica, care s-au alăturat mult mai târziu. Ajunşi în fața Liceului „Gheorghe Lazăr“. Aceştia sunt bătuți şi o parte dintre ei arestați: Călin Gheorghe Constantin, Pascaru Mihai, Pascaru Daniel, Cătălinoiu loan, Frolich Adolf), Cei care au scăpat în fața magazinului „Dumbrava“ şi din faţa Liceului „Gheorghe Lazăr“ s-au întâlnit in Piaţa Mare. Două autoturisme ARO şi un autoturism Dacia au înconjurat grupul din Piaţa Mare, făcând arestări. Miliţienii din auloturismul ARO de culoare albastră au arestat trei persoane, plecând cu viteză. Autolurismul SB-3634 a demarat în viteză printre revoluționari, cerând respectarea ordinii şi liniştii publice. Autoturismul ARO SB-1425 a fost întors cu roțile în sus şi a fost incendiat de către o tânără. O oră şi 20 de minute, piața a fost liberă, mai precis a revoluționarilor, O mare masă de oameni care au cântat „Deşteaptă-te române“, „Hora unirii“ şi au strigat lozinci de solidaritate cu Timişoara.  La ora 10:25, de pe str. Gheorghe Lazăr au venit aproximativ 120 de elevi militari de la UM 01512 și s-au aliniat la aproximativ 15 metri de statuia lui Gheorghe Lazăr, cu fața spre Cofetăria Perla, Casa Albastră. După câteva secunde, ofiţerul dă comanda de foc şi fiecare soldat execută în plan vertical un sector de cartuşe de război. În acest timp, cade prima jertfă pe altarul libertății. Mititel Ioan, 34 ani, împuşcat în piept de un grup de persoane mai în vârstă, îmbrăcate în uniforme albastre şi kaki, fără grade şi epoleți aflați în flancul drept al militarilor. Piața a fost înconjurată de trupele MI şi M.Ap.N. Revoluționarii au fost udați de către pompieri, s-au aruncat gaze lacrimogene, fumigene şi petarde, dar nu s-a părăsit piața până când un grup masiv a început să strige: „Să mergem la Judeţ!“. Au plecat la Județ fără alte distrugeri materiale, luând în grupul lor toată populația care se afla pe strada Nicolae Bălcescu. De la câteva zeci de persoane, grupul a crescut ajungând la câteva sute. La Universitatea de pe B-dul Victoriei au fost întâmpinați de soldați cu câini şi arme. Rupând acest baraj, mulțimea a ajuns în fața Comitetului Județean, unde au cerut un dialog între ei şi Nicu Ceaușescu, lucru care nu le-a fost acceptat. Nemulțumiți revoluționarii au plecat să scoată întreprinderile în stradă, mergând pe traseul Spitalul Județean – unde au fost întâmpinați cu flori de către personalul medical şi bolnavi, la gară – unde au fost date jos pancardele comuniste. Ajunşi în fața întreprinderii „Independența“, aceştia au forțat poarta întreprinderii, unde au doborât pancardele comuniste şi au luat cu ei muncitorii din această întreprindere. Pe tot acest traseu, li s-au alăturat un număr foarte mare de persoane, iar în jurul orei 13, au intrat din nou în Piața Mare, manifestând paşnic în tot oraşul, după care au plecat la Miliție să ceară eliberarea arestaților. S-au purtat discuții cu comandanții Miliţiei şi Securității, lăsând un grup de nouă persoane să cerceteze aceste instituţii. Manifestanții au fost eliberaţi, iar marşul a continuat pe străzile Sibiului, ridicând la luptă tot oraşul. Seara au venit şi muncitorii din Mârşa, iar în jurul orei 21, în fata Miliției s-au tras focuri de armă (Diaconu Vasile, mort în 21 decembrie, ora 21, la intersecția străzii Moscova cu Armata Roşie), deoarece revoluționarii au incendiat câteva autoturisme ale milițienilor, protestând împotriva forțelor de represiune, Victimele au fost duse la spital, iar pe tot timpul nopții s-au format pichete de veghe, menținând în alertă toate forțele de represiune. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, muncitorii din întreprinderile sibiene au ieşit organizat în stradă. La ora 9,20, la îndemnul unor tineri şi sub presiunea străzii, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor montează pe copertina acesteia stații de amplificare și se organizează o mare adunare populară, unde iau cuvântul şi vorbesc liber revoluționarii Sucuturdean Nicolae, Maxim Aurel – fost deținut politic, preotul Streza Nicolae din Răşinari, care a dat citire unui manifest politic, prof. Mărginean, prof. Mihon Constantin, prof. Ungureanu Ion și alții. Au fost invitați câte 10 reprezentanți din fiecare întreprindere pentru a forma noua conducere a judeţului. La ora 10:45, în Casa de Cultură a Sindicatelor a luat ființă Forumul Democratic al Judetului Sibiu, care în acele clipe dramatice şi-a scris platforma-program ce a fost citită în faţa multimii, s-a format conducerea Forumului Democratic al județului Sibiu, nominalizându-se 16 persoane ce s-au intitulat Comitetul de Apărare al FD al județului Sibiu.

Comitetul de apărare

• Streza Nicolae – preot Răşinari
• Stoica Cornel Constantin – inginer Mecanica
• Stratulat Emil – directorul Casei de Cultură
• Dragu loan – colonel în rezervă
• Crăciun Ştetan – colonel
• Ţuțurea Moise – dr. inginer Facultatea de Mecanică
• Bucur Mircea – inginer Dacia Service
• Munteanu Liviu – inginer ICEMENERG
• Gavrea loana – subinginer IPAS
• Mitea loan Luca – electronist
• Furdul Doina – ICS Mărfuri – Ind.
• Cacoveanu Ovidiu – muncitor
• Ştefan loan – impresar artistic
• Grădinaru Mircea – Steaua Roşie
• Oprea Mircea – ITA (student)
• Avram Vasile – scriitor
• Petcu Decebal – electrician Balanța

Câteva din Hotărârile Comitetului de Apărare, din prima şedinţă

1. Cooptarea principalelor unități pentru asigurarea populației cu pâine, apă, energie

2. Asigurarea apărării bunurilor, paza tuturor obiectivelor economice

3. Constituirea comitetelor de ordine

4. Legătură permanentă cu staţia de apă

5. Ediție specială de ziar

La ora 12:10, pe străzile Sibiului şi din clădiri au început să se tragă focuri de armă automată. Noua conducere a judeţului a plecat la Casa Armatei, iar o parte a ocupat Consiliul Județean. Se trăgea atât din Miliţie, cât şi din unitățile militare. La UM 01512 sunt aduse şi reținute toate persoanele suspectate de a fi acționat împotriva revoluției. Măcelul din Sibiu a durat mai multe zile, făcând din acesta oraşul cu cel mai mare număr de victime raportat la populaţie. Bilanț: 99 morți şi 274 răniți, s-au tras peste un milion de cartușe de război de diferite dimensiuni. La Consiliul Județean, formaţiunea nou înființată care conducea destinele județului, avându-l în frunte pe preotul Streza Nicolae, a fost arestată de către colonelul Crăciun în dimineața zilei de 24 decembrie ‘89. La Casa Armatei conduceau: Ţuturea Moise, Maxim Aurel, Bucur Mircea, Furdui Doina, Mitea loan Luca, Luca Adrian Radu, Stratulat Emil, Lantoş Vasile, Bucătariu Constantin, Oprea Mircea şi alții care au fost schimbați sub ameninţarea „cartuş pe țeavă“ de colonelul Dragomir, impunând o nouă conducere, luând dintre revoluționări doar câteva persoane: Maxim Aurel, Lantoş Vasile, Bejenaru Grigore şi Bucătariu Constantin, formând Frontul Salvării Naționale.

Aceasta a fost o sinteză a Revoluţiei din decembrie 1989, iar pentru cine doreşte să scrie o istorie adevărată a acestor zile, Asociația Sibiu Decembrie ‘89 poate pune la dispoziţie toate documentele acelor zile dramatice și fierbinţi.

Asociația Sibiu Decembrie ‘89

Forumul Democratic al Judeţului Sibiu

Este organizaţia social-politică a cetăţenilor liberi din România la care pot adera cetăţenii României, fără deosebire de naționalitate, religie şi sex, ce se constituie pentru dobândirea libertății, democrației în România, în primul rând alegeri libere.

Programul F.D. cuprinde următoarele:

1. Demisia lui Nicolae Ceauşescu din toate funcţiile sale.

2. Demisia actualului guvern şi constituirea unui guvern de tranziţie pe baza propunerilor comitetelor centrale şi locale ale F.D.

3. Încetarea imediată a oricăror forme de represiune şi oprimare, precum şi eliberarea imediată a tuturor deţinuților politici.

4. Eliberarea armatei de sub controlul P.C.R. şi trecerea ei în slujba poporului.

5. Desființarea rolului conducător al partidului.

6. Desființarea totală şi imediată a tuturor organelor de securitate.

7. Mijloacele de luptă ale F.D, sunt următoarele:

– manifestație paşnică neîntreruptă până la realizarea obiectivelor sale;

– greve totale sau partiale, de asemenea măsuri pentru realizarea obiectivelor,

– F.D. este condus de comitetele constituite de delegaţii întreprinderilor şi instituțiilor.

Scris de N. David şi S. Banciu,

Citit la adunarea de la Casa de Cultură, la 22 decembrie ‘89, ora 11:30, de N. David.

SCRISOARE DESCHISĂ

„Nu mai am foarte multe așteptări pentru mine, dar am încă speranță pentru copiii mei“

Mă numesc Onișor Ana Mihaela și sunt văduva eroului martir Traian Onișor, împușcat în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 de la Sibiu. (…) Viața mea înseamnă drumuri lungi spre cimitir, lacrimi care nu vor seca niciodată, durerea copiilor mei care nu și-au cunoscut tatăl, un șir lung de decembrie în care noi, în loc să sărbătorim, ajungem în fața unor pietre reci, cu sufletele împietrite de durere.

(…) Am ales să-mi strig public nemulțumirea, pentru că toate demersurile făcute până acum către autorități au fost în zadar. Cei responsabili uită sau pretind că uită că dacă astăzi trăim într-o Românie liberă acest lucru se datorează în primul rând celor care (…) au ieșit în stradă fără să se gândească la nimic altceva decât la faptul că vor o viață mai bună pentru noi toți laolaltă. Uită că libertatea se datorează celor care au fost grav răniți la Revoluție, dar nu s-au plâns niciodată, convinși fiind că gestul lor a însemnat, pentru noi toți, o nouă șansă. Uită că această libertate se datorează miilor de luptători ai Revoluției și celor care și-au pierdut în Decembrie 1989 tați, soți, soții, prieteni.

(…) Noi, toți cei care am pierdut atunci oameni dragi, toți cei care am ieșit în stradă cu credință și speranță, ne întrebăm dacă cei care conduc această țară au înțeles ceva din ce s-a întâmplat atunci. Pentru că dacă ar fi fost așa, nu ar fi dat legi strâmbe, nu am fi avut o țară plină de infractori, nu ar fi plecat copiii noștri unul câte unul la mii de kilometri distanță în căutarea unei vieți mai bune, nu am fi murit cu zile în spitale, nu ne-am fi uitat în urmă întrebându-ne pentru ce au murit de fapt dragii noștri.

Aș vrea să-i întreb public pe domnii parlamentari pe care noi îi întâlnim o dată pe an, la comemorări, și o dată la 4 ani, când își aduc aminte de noi căutând votanți, dacă s-au pus vreodată în locul văduvelor, a părinților care și-au pierdut copii, a copiilor care nu și-au cunoscut părinții. Dacă s-au întrebat vreodată cum se descurcă, ce sprijin au de la statul român, dacă au stat de vorbă cu un singur revoluționar adevărat înainte să ciuntească legi și să decidă ei, care n-au cunoscut niciodată dramele acestor oameni, ca merge și așa, că se descurcă oricum. Sunt vicepreședinte al unei asociații de revoluționari, Asociația Urmașilor de Eroi Martiri Sibiu, și în fiecare zi port cu mine nu doar drama mea, ci și dramele tuturor celor care trec pragul asociației, care a rămas, pentru cei mai mulți, singurul punct de sprijin și singurul loc unde găsesc înțelegere adevărată.

În decembrie 1989 aveam 26 de ani, o viață înainte și foarte multe vise. Din 22 decembrie 1989,

când soțul meu a fost împușcat, nimic pentru mine nu a mai fost, niciodată, la fel. Am crescut doi copii care își cunosc tatăl doar din fotografii și din poveștile pe care eu le spun, de fiecare dată, izbucnind în lacrimi. Eu personal nu mai am, astăzi, foarte multe așteptări pentru mine, dar am încă speranță pentru copiii mei și pentru viitorul lor. De aceea vă rog, domnilor care conduceți această țară, uitați-vă și către noi. Uitați-vă bine, ascultați-ne și faceți ceva. Pentru că, dacă nu faceți ceva, mi-e frică de faptul că va veni o zi în care eu și copiii mei vom povesti că am pierdut un soț, un tată și-o viață și le-am pierdut degeaba. Priviți situația noastră ca oameni, nu ca politicieni și faceți pentru noi ce ce ați fi vrut să facă alții pentru voi.

Ana Mihaela ONIȘOR