Liberalii se dau curajoși pe hârtie

Ședința de ieri a Consiliului Județean s-a desfășurat într-o armonie perfectă. Dacă, în urmă cu două zile, liderii PNL Sibiu îi solicitau prefectului Ovidiu Sitterli să constate încetarea de drept a mandatului președintelui Ioan Cindrea, consilierii liberali nu au spus nimic pe marginea acestui subiect.

Cazan si CindreaAscunzându-se în spatele apelului făcut deja de liderii Raluca Turcan și Mircea Cazan, aleșii PNL nu au vrut să-i transmită prefectului solicitarea și verbal, chiar dacă Sitterli a stat în prezidiu alături de Cindrea. La final, nici președintele Legislativului județean și nici reprezentantul Guvernului în teritoriu nu au vrut să facă declarații pe marginea solicitării PNL Sibiu de încetare a mandatului.

Recurs în casație

Ioan Cindrea a făcut recurs în casaţie împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a respins contestaţia în anulare depusă de social-democrat după condamnarea sa la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. „Dl. preşedinte Cindrea nu comentează hotărârile judecătoreşti. A fost declarat recurs în casaţie împotriva deciziei Curţii şi urmează să fie depusă o excepţie de neconstituţionalitate în baza dispoziţiilor art. 434, al. 1 din Codul de Procedură Penală“, a menționat Radu Nechit, consilierul personal al lui Cindrea.

Declarație la București

Ieri, deputatul Mircea Cazan a făcut în plenul Camerei Deputaților o declarație politică în care a cerut demisia lui Cindrea: „Am încredere în corectitudinea si seriozitatea d-lui Ioan Cindrea că își va da demisia din funcția de presedinte a Consiliului Județean Sibiu. Sunt convins că se va ține de cuvânt si se va întoarce la catedră, lăsând la preşedinția partidului şi a Consiliului Județean oameni tineri, de perspectivă, care pot să schimba imaginea politicii românești.

Cred că dl. Ioan Cindrea nu va aştepta să înceapă demersurile Instituţiei Prefectului Sibiu pentru a-l demite din funcția de preşedinte a Consiliului Judeţean. În cazul în care dl. președinte nu-şi va da demisia, solicit, de aici, de la tribuna Parlamentului României, Instituţiei Prefectului Sibiu să facă demersurile necesare pentru a-l demite pe Ioan Cindrea. Sentinţa instanţei este definitivă şi este normal ca prefectul judeţului Sibiu să emită de urgenţă ordinul pentru încetarea de drept a mandatului“, a decretat copreședintele PNL Sibiu.

Demers oficial

Copreședinții PNL Sibiu, Raluca Turcan și Mircea Cazan, au solicitat prefectului, miercuri, să constate încetarea de drept a mandatului de președinte de Consiliu: „Potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare: «(2) Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;». Această decizie este obligatorie conform dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care vă solicităm ca de îndată să procedați la emiterea ordinului prin care să constataţi încetarea de drept a mandatului“.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*