Liber la jaf din banii publici! Primarii pot cheltui banii cum vor, fără note de fundamentare, semnături şi avize

Parlamentul României a adoptat o modificare la Legea Administraţiei Locale prin care actele autorităţilor administraţiei publice locale pot fi adoptate fără a fi fundamentate, semnate, contrasemnate sau avizate din punct de vedere tehnic sau al legalităţii şi acestea produc efecte juridice depline.

Este vorba despre Legea  140/2017, adoptată de Senat pe 15 mai şi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 15 iunie. Legiuitorul merge mai departe şi spune că în cazul producerii unor consecinţe vătămătoare este angajată exclusiv răspunderea juridică a semnatarilor. Însă, potrivit legii adoptate, primarii vor fi mai greu de anchetat, iar funcţionarii din subordine sunt constrânşi să avizeze actele emise de primar sub ameninţarea răspunderii civile sau penale, scrie HotNews.ro, preluat de monitorulcj.

Până acum, de exemplu, un proiect de hotărâre de Consiliu Local nici nu era pus pe ordinea de zi dacă nu avea notă de fundamentare şi nu devenea hotărâre dacă nu era contrasemnat de secretarul general pentru legalitate.

Astfel, în aceste condiţii, un primar poate trece prin consiliile locale/consiliile judeţene proiecte care implică cheltuirea a zeci de milioane de euro, fără să aibă notă de fundamentare şi toate actele legale, astfel că voinţa primarului devine lege. Legiuitorul spune că în cazul producerii unor consecinţe vătămătoare este angajată exclusiv răspunderea juridică a semnatarilor.

Cine semneaza o astfel de hotărâre? În mod normal, expunerea de motive este semnată de primar, iar raportul de specialitate de directorii direcţiei care a iniţiat proiectul şi funcţionarii responsabili.

Pe lângă cheltuirea fondurilor locale, o altă miză sunt alocările discreţionare pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, demarat pe 15 iunie de Ministerul Dezvoltării, primesc finanțare  9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective, fiind alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament.

Primarii vor fi mai greu de anchetat, iar funcţionarii din subordine sunt constrâşi să avizeze actele emise de primar sub ameninţarea răspunderii civile sau penale.

Potrivit experţilor în drept, modificarea face aproape imposibilă urmărirea penală a oamenilor din administraţie, din moment ce nu mai au ce lege să încalce pentru a fi încadraţi la abuz în serviciu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*