Leul testează cu timiditate aprecierea față de euro

Leul nu a reușit să preia, în martie, tendința de apreciere a celorlalte monede din regiune față de euro, evoluția lui fiind una descendentă. Primele ședințe din această luna au arătat încercări timide de redresare, care nu au conturat însă o direcție clară.

Direcția descendentă se manifesta de mai mult timp și s-a accentuat după victoria în alegeri a coaliției PSD-ALDE, urmare a politicilor acesteia din domeniile fiscal și salarial, care ar putea împinge deficitul bugetar peste pragul de 3%.

Comparativ cu data de 31 martie 2016 euro a fost mai greu cu aproape 7,8 bani, dolarul cu 32,66 bani iar francul elvețian cu 16,91 bani.

Euro a început intervalul cu o medie de 4,5446 lei și l-a încheiat la 4,5416 lei, într-o ședință liniștită, în care tranzacțiile s-au realizat între 4,539 și 4,543 lei, în ton cu ceea ce se petrecea pe cele internaționale, unde majoritatea investitorii nu doresc să inițieze poziții riscante înainte de Sărbătorile de Paște.

Leul s-ar putea menține pe o direcție apreciativă în următoarele săptămâni, însă fără a se îndepărta mult de pragul de 4,55 lei, în jurul căruia s-a plasat în ultima lună, când a fost testat și nivelul de 4,57 lei.

Direcția pe care o va lua este una incertă, în condițiile în care factorii externi par nefavorabili iar temerile privind adâncirea deficitului bugetar se mențin. Nu trebuie uitată afirmația guvernatorului BNR, conform căreia în următoarea perioadă nu prea este spaţiu de aprecierea leului, aceasta ca să nu spun că nu este deloc“.

Cursul monedei americane a crescut de la 4,2325, la începutul perioadei, la 4,2668 lei, iar la finalul ei a coborât la 4,2582, când cotațiile din piața valutară au fluctuat între 4,249 și 4,259 lei.

Moneda elvețiană cunoaște o tendință de apreciere față de cea europeană, ea tranzacționându-se pe piețele internaționale, în perioada analizată, între 1,067 și 1,074 franci/euro. Media a urcat la jumătatea intervalului la 4,2563, pe care l-a încheiat la 4,2459 lei.

Perechea euro/dolar a început perioada la 1,0777 – 1,0827 dolari, după ce în 27 martie crescuse la un un maxim de 1,0906 dolari, nivel care se mai înregistra la jumătatea lui noiembrie trecut. Faptul că euro nu a reușit să își consolideze creșterea și marcările de profit la care au recurs investitorii au împins cotațiile la începutul lui aprilie la 1,0635 – 1,0675 dolari.

La aprecierea dolarului a contribuit menținerea inflației din SUA peste pragul de 2%, în timp ce în zona euro ea a scăzut la 1,5% în martie, sub ritmul de 2% consemnat în februarie.

Estimarea lui Eric Rosengren, președintele filialei din Boston a Rezervei Federale americane, referitoare la necesitatea a patru majorări ale dobânzii-cheie în cursul acestui an, un ritm mult mai rapid decât previziunile anterioare a reprezentat un alt motiv de apreciere pentru dolar.

Analiza cuprinde perioada 30 martie – 5 aprilie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*