Tendința de apreciere a monedelor de la marginea zonei euro a continuat și ieri, astfel că leul s-a putut aprecia față de euro și francul elvețian.
Excepția a reprezentat-o dolarul american care a crescut de la 4,2458 lei, minimul ultimei luni, la 4,2725 lei, în condițiile în care el s-a apreciat față de euro. Cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,254 și 4,275 lei.
Cursul euro a scăzut de la 4,4971 la 4,4949 lei, nou minim al ultimelor aproape trei luni. Tranzacțiile se realizau între 4,494 și 4,498 lei iar cotațiile de la oră 14:00 erau de 4,489 – 4,492 lei. Comparativ cu sfarsitul anului trecut aprecierea leului este de 4,62 bani.
Leul ar putea reveni în următoarele săptămâni către suportul major al anului trecut, de la 4,48 lei, la această contribuind și fundamentele pozitive ale economiei românești.
Conform raportului privind Perspectivele Economiei Globale al Băncii Mondiale, creşterea economică a României se va situa în acest an la 3,7%, comparativ cu avansul de 4,7% din 2016. Acest nivel depășește creșterea de la nivel regional care este estimată la 2,4%.
Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale la 1,072 – 1,074 franci/euro, a scăzut de la 4,1910 la 4,1893 lei, minim al ultimei aproape o lună.
Monedele din regiune, au câștigat la rândul lor teren în raport cu euro, cea poloneză tranzacționându-se între 4,366 și 4,374 zloți iar cea maghiară între 309 și 309,8 forinți.
Promisiunile de stimulare fiscală făcute de Donald Trump, președintele ales al SUA, cât și perspectivele de creştere a ratei de dobândă de către Rezervă Federală americană, au reprezentat principalii factori de până acum care au determinat aprecierea dolarului comparativ cu alte monede importante.
De aceea, investitorii așteptau cu mare interes primul discurs din acest an al lui Donald Trump. Ei se arătau prudenți iar perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,0525 și 1,0621 dolari.