Lectură publică din cartea sacră a mayaşilor quiche, „Popol Vuh“, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu își continuă declarația de dragoste lecturii în campania de promovare a lecturii în bibliotecile publice sibiene.

Pe parcursul lunii aprilie, „Biblioteca Iubește Textele Sacre“ și îi invită pe cei care împărtășesc aceleași sentimente și sunt interesați de acest tip de informație în fiecare zi de miercuri, la ora 17.00, în foaierul Bibliotecii (corp B), la sesiuni inedite de lectură publică.

Evenimentul este creat și organizat de Departamentul Metodic. Comunicare. Programe. „Cei care au răspuns invitației noastre de a ne fi alături în aventura a rostirii textelor care au făcut Lumea un loc mai bun sunt Rodica Mărgărit, Geraldina Basarab, Gabriela Neagu, Lerida Buchholtzer, Liviu Vlad și Mihai Coman, actori ai Teatrului Național «Radu Stanca» Sibiu. Invităm publicul sibian să fie prezent în număr cât mai mare, iar serile miercuri să devină, în timp, o tradiție de bon-ton“, transmite Anca Vasilescu, bibliotecară BJ ASTRA Sibiu și facilitator în cadrul campaniei.


popol vuh


Programul lecturilor pentru luna aprilie

  • 6 aprilie – RIG-VEDA,  colecția de texte sacre hinduse (1700-1000 î.e.n)
  • 13 aprilie – TAO TE CHING, textul sacru central al taoismului
  • 20 aprilie – POPOL VUH sau Cartea sacră a mayaşilor quiche
  • 27 aprilie – NOUL TESTAMENT, elementul fundamental al civilizației creștine

texte sacre

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*