Proiectul #SibiulmeuCITEȘTE, derulat de Biblioteca Județeană ASTRA în perioada 13-20 februarie 2026, a reunit în jurul lecturii peste 120 de reprezentanți marcanți ai comunității sibiene și 70 de unități de învățământ, dintre care aproape jumătate în mediul rural. 3500 de preșcolari și elevi din județul Sibiu au ascultat și au creat povești, au dezbătut subiecte de interes din literatură și au participat la activități creative interactive.
Sărbătoarea lecturii a debutat cu o întâlnire la sediul central al bibliotecii între președintele Asociației ASTRA, pr. Constantin Necula, și liceenii de la CNOG Sibiu, pe tema relevanței actuale a Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), de la înființarea căreia se împlinesc 165 de ani. Au urmat sesiuni de lectură interactive care au mobilizat comunitatea sibiană în scopul promovării importanței cititului pentru toate generațiile. Activitățile au fost susținute de bibliotecari astriști și de membri ai comunității, din mediul universitar, diplomatic, administrativ, socio-cultural, economic, științific, artistic, sportiv, care au transmis un mesaj unitar: „Lectura creează oameni și comunități sănătoase.”
Sute de cărți din colecțiile bibliotecii publice sibiene, din colecțiile invitaților sau donate de parteneri din cadrul proiectului, i-au însoțit pe copii și pe invitați în călătoria prilejuită de celebrarea Zilei Naționale a Lecturii 2026, oferind perspective noi asupra lumii contemporane. Menționăm doar câteva dintre titlurile care s-au regăsit în lista cărților de succes din această campanie: „Povești la telefon” de Giani Rodari; „Leul din bibliotecă” de Michelle Knudsen; „Dentistul care se temea de copii” de Till The Cat; „Povești cu pași mici” de Raluca Moldovan; „Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr; „Orașul verde și povestea culorilor” de Alec Blenche.
„Proiectul #SibiulmeuCITEȘTE reunește comunitatea sibiană în jurul lecturii și confirmă actualitatea cărții ca instrument esențial de educație și formare culturală. Implicarea și reacțiile pozitive ale tuturor participanților au reprezentat un puternic semnal de susținere pentru misiunea noastră de promotor cultural la nivel județean și național. Cultura, lectura și accesul la carte rămân nevoi fundamentale ale societății, iar tânăra generație demonstrează un interes real pentru cunoaștere, orientare și dezvoltare personală.
În continuarea edițiilor anterioare, care au vizat extinderea proiectului în cât mai multe unități de învățământ din județul Sibiu, anul acesta accentul a fost pus pe consolidarea parteneriatelor cu mediul preuniversitar și comunitatea locală. Mulțumim tuturor celor care au susținut acest demers cultural, cadrelor didactice și elevilor care ne-au primit cu deschidere și entuziasm!” – a spus Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.












