Lecții de supraviețuire în caz de blackout, la Muzeul Gazelor Naturale

Muzeul Gazelor Naturale din municipiul Mediaș a continuat azi seria evenimentelor dedicate «Ghidului de conduită în cazul producerii de avarii majore la rețeaua de transport sau distribuție a energiei electrice». Elevi din 3 clase ale Liceului Teoretic „Axente Sever“ Mediaș au participat azi la un adevărat curs de supraviețuire în cazul unui blackout.

sursa foto: facebook/LTAS

Muzeul Gazelor Naturale din municipiul Mediaș organizat marți 13 ianuarie o informare legată de supraviețuirea în cazul unui blackout. Activitatea a fost susținută de doamna muzeograf Angela Păucean și s-a bucurat de participarea elevilor claselor a X-a Instructor Sportiv, a XI-a Filologie A și a XI-a Științele Naturii alături de profesorii diriginți Veronica Lungu, Aura Lăpădat și Alexandru Nicula. Pe parcursul prezentării axentiștii au aflat despre tipologia blackout-urilor și durata lor în timp, precum și pentru măsurile pe care le pot lua în asemenea situații. Materialele informative au fost elaborate de Asociația Energie Inteligentă.“, au informat reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever“ Mediaș.

sursa foto: facebook/LTAS

Reamintim, Departamentul pentru Situații de Urgență și Asociația Energia Inteligentă au lansat spre finalul anului trecut „Ghidul de conduită în cazul producerii de avarii majore la rețeaua de transport sau distribuție a energiei electrice”. Acesta un instrument care aduce informații utile referitoare la modul în care cetățenii și instituțiile ar trebui să acționeze în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, pentru o perioadă mai îndelungată.

Am mai scris despre aceste cursuri și aici –> Ce faci dacă rămâi zile întregi fără curent electric? Ghid de conduită, la finalul lunii

Chiar dacă în România nu se anticipează o situație de avarie majoră la rețeaua de electricitate, astfel de evenimente pot apărea oricând din diverse cauze, cum ar fi fenomenele meteorologice extreme, precum vânt puternic, ninsori abundente și ploi torențiale provocatoare de inundații.

sursa foto: facebook/LTAS

Ce este blackout-ul?

„Pregătirea tuturor oamenilor este un pilon esențial al strategiei Uniunii Europene de prevenire și răspuns la amenințări. Ne dorim ca fiecare cetățean să conștientizeze faptul că o pregătire corespunzătoare îl poate transforma în propriul său salvator în situații de criză, cu care, din păcate, ne confruntăm tot mai des”, spun organizatorii evenimentului.

Acțiunile oferă celor interesați răspunsuri la întrebările: Ce este blackout-ul? De ce apare? Care sunt riscurile blackout-ului? Cum ne pregătim pentru un eventual blackout? Ce este Rucsacul de urgență?

(Mihai POPOVICI)