Două afaceri din Sibiu au ajuns pe lista celor 30 de business-uri interesante iniţiate de tineri sub 30 de ani. Intelligent IT şi GymboDance sunt prezentate ca modele de bune practici, ambiţie şi curaj.
Drumul de la vis la realitate este de multe ori anevoios, iar cei mai mulţi abandonează pe parcurs, descurajaţi de sistem, de cei din jur sau chiar de propriile temeri. Însă nu aceasta este şi povestea celor trei tineri sibieni, Mircea Căpăţînă şi Radu şi Ioana Hasan, care în 2006 au pornit la drum cu propriile calculatoare şi un capital de 700 de lei, primiţi de la părinţi. Aşa a luat naştere Intelligent IT.
Un succes… programat
Când toată lumea le spunea că n-are rost, ambiţia de a reuşi a devenit tot mai mare. „Lucrasem pentru scurt timp în facultate, dar nu aveam nici un pic de cunoştinţe de business, nu am avut nici un fel de finanţare şi nici încurajarea nimănui. Toţi din jur ne îndrumau să ne angajăm cum făcuseră toţi colegii noştri, să lăsăm joaca de-a firma, pentru că am fi câştigat mult mai mult angajaţi ca programatori, lucru care era foarte adevărat, dar care nu a făcut decât să ne ambiţioneze şi mai tare“, îşi aminteşte Mircea. Deşi toate resursele lor erau „cunoştinţele de programare, multă naivitate şi mai multă dorinţă de a reuşi“, timid, dar sigur, au început să apară primele proiecte de web design, apoi şi primul profit din vânzarea de domenii şi hosting.
Cifră de afaceri: 300.000 euro în 2012
Aflaţi mereu în căutare de noi soluţii pentru afacerea lor, în 2007, au reuşit să transforme o nişă legală apărută odată cu eliminarea obligativităţii facturilor tipizate în cheia succesului lor. După luni bune de muncă, a luat naştere programul de facturare Smart Bill, care în 2008 era deja lider de piaţă. „Principalul său atu e faptul că Smart Bill este dezvoltat ca de la antreprenor pentru antreprenor şi nu de la programator pentru experţi şi reuşeşte să fie cu adevărat apropiat de nevoia utilizatorului oferindu-i exact setul de facilităţi necesare, într-un mod cât mai prietenos cu putinţă. Întotdeauna am ascultat vocea clienţilor, fapt pentru care orice facilitate nouă a fost introdusă numai după ce ne-am asigurat că este suficient de necesară acestora“, adaugă Mircea. Inovaţia a continuat să le aducă profit după ce în 2010, la cererea clienţilor, au lansat şi versiunea de gestiune a Smart Bill.
Încrezători în viitor
Peste 17.000 de licenţe Smart Bill vândute, o cifră de afaceri de 300.000 de euro anul trecut şi o echipă profesionistă, în continuă extindere. Cam aşa s-au traduce, pe scurt, cei şase ani de antreprenoriat în care cei trei tineri sibieni au demonstrat că ambiţia, curajul şi nebunia pot transforma visele în realitate. „Odată cu apariţia în revista «Forbes» putem vorbi de un câştig la capitolul PR, pentru că acum ne sună lumea şi ne întreabă despre asta, ceea ce este un câştig la capitolul imagine. Pe viitor, vrem să continuăm cu planurile ambiţioase şi să lansăm Smart Bill pentru pieţele din SUA si India“, a dezvăluit tânărul antreprenor.
În paşi de aerobic
Ce se întâmplă atunci când un absolvent de finanţe-bănci şi un instructor coregraf îşi unesc visele şi ambiţiile, hotărâţi să lupte cu sistemul anevoios? Ia naştere un centru sportiv de succes. GymboDance este cel de-al doilea business sibian apărut în prestigioasa revistă Forbes, lansat de sibienii Radu Coţofană şi Casiana Stoica. Şi ei au pornit la drum cu mult curaj şi ambiţie, inspiraţi de visul american, după o vară petrecută în State. La început, au avut doar economiile proprii, sprijinul unei firme de consultanţă financiară şi intuiţia de a specula o nevoie a pieţei. Astfel, în 2011, visul lor s-a concretizat prin deschiderea centrului GymboDance – un mix de servicii sportive şi recreative destinate întregii familii. Prima oară s-au lovit de mentalitatea clienţilor care nu erau obişnuiţi să facă mişcare în mod organizat şi regulat. „Lupta mare a fost cu mentalitatea clienţilor şi lipsa culturii faţă de sănătate şi mişcare. Neavând variante în Sibiu decât pe partea de fitness cu aparate, a căzut în datoria noastră să-i ajutăm şi să le oferim şansa de a descoperi acest domeniu atât de benefic pentru ei“, ne-a povestit Radu.
Reclamă pe Facebook
Promovarea rapidă şi gratuită pe reţelele de socializare online i-a ajutat pe Radu şi Casiana să îşi facă afacerea cunoscută. Primele cliente au aflat de ei de pe Facebook. Pe parcurs, GymboDance şi-a diversificat gama de servicii cu noi concepte de grup fitness, cel mai recent dintre acestea fiind programul de spinning. „Am introdus în programul activităţilor sportive o nouă formă de mişcare, care s-a dovedit a fi foarte atractivă. Este vorba despre spinning, un program cardio cu ajutorul bicicletelor staţionare“, descrie Radu. Planurile lor, însă, nu se opresc aici. „Ne place să credem că am contribuit şi noi la dezvoltarea serviciilor creative şi recreative din acest oraş“, este de părere tânărul antreprenor. Au crezut în visul lor şi în aproape doi ani de la deschidere au reuşit să schimbe mentalităţi, demostrând că şi antreprenorii tineri au o şansă în propria ţară. „Pentru noi, apariţia într-o asemenea revistă reprezintă o obligaţie faţă de clienţii noştrii şi faţă de partenerii de afaceri. Dorim să ne diversificăm serviciile şi să oferim în continuare calitate, să rămânem permanent cu mulţumirea lucrului bine făcut“, conchide sibianul.
Mircea CĂPĂŢÎNĂ | antreprenor
„Este trist ca în România nu prea se învaţă business niciunde în şcoli, nici nu prea ar avea cine să predea. Cred că abia acum se nasc primele generaţii de adevăraţi antreprenori din România, oameni care să creeze ceva însemnat din nimic, iar aceaştia să reprezinte o regulă şi nu doar rare excepţii.“