Cu o activitate didactică de peste 10 ani, Grădinița Learn & Play a format și a modelat sute de copii. Din anul 2017, instituţia este acreditată şi evaluată periodic de ARACIP.
Foto: Grădinița Learn & Play
Grădinița Learn & Play funcționează pe strada Vasile Alecsandri, numărul 17A, locație care facilitează ieșirile cu preșcolarii atât în parc, cât și la diverse obiective ale orașului. Personalul este în permanență atent la nevoile celor mici și își dorește ca ei să se dezvolte armonios și să descopere lumea de dincolo de poarta grădiniței. De asemenea, activitățile se desfășoară atât în interiorul instituției, cât și outdoor, în curtea grădiniței.
Ofertă educațională vastă
Gradinița Learn & Play are un program centrat pe copil, unde cei mici învață cel mai bine prin intermediul hands-on, prin interacțiuni jucăușe. Activitățile pregătite sunt axate în totalitate pe copii, identificându-le nevoile și ajutându-i să se dezvolte. În cadrul grădiniței, funcționează o grupă de antepreșcolari, în cadrul căreia micuții au parte de primul contact cu colectivitatea și învață să facă primii pași în societate, și 3 grupe de preșcolari, unde copilașii încep activitățile educative. În oferta educațională a grădiniței se regăsesc 2 opționale de limbi moderne, engleză și germană, și numeroase activități extracurriculare.
Erasmus la grădiniță
Proiectele Erasmus+ nu sunt doar pentru elevi, de ele pot beneficia și preșcolarii și cadrele didactice. Pentru o continuă formare profesională, personalul didactic al Grădiniței Learn&Play a participat la Proiectul „Învățare inteligent deghizată în distracție”, în cadrul căruia au învățat metode ludice de predare pe care le-au utilizat în cadrul activităților cu cei mici. Totodată, în anul școlar precedent și preșcolarii au fost implicați în proiectul BOOK STORY Erasmus+, un proiect în parteneriat cu instituții de învățământ preșcolar și primar din alte 5 țări europene. Preșcolarii de la Learn & Play s-au bucurat de experiențe educative în Polonia și în Grecia unde au mers împreună cu personalul didactic și cu părinții. Grădinița derulează periodic proiecte școlare pentru perfecționarea continuă a personalului și pentru educarea și dezvoltarea intelectuală a copiilor.
Calități deprinse la grădiniță
Empatia, entuziasmul și creativitatea sunt doar câteva dintre calitățile cu care se întâlnesc zilnic preșcolarii grădiniței. Având drept exemplu chiar personalul Learn & Play, cei mici învață să fie sociabili, prietenoși, toleranți și mereu cu zâmbetul pe buze. Personalul care coordonează activitatea instructiv-educativă este unul calificat, titular și atent la nevoile copiilor.
Pentru informații suplimentare, puteți accesa pagina Grădiniței Learn & Play http://gradinitaparticularasibiu.ro/ sau să sunați la numărul de telefon 0742888220.
Ștefana BABA