LEACURI DIN NATURĂ | Strugurii (Vitis vinifera)

Albi, roșii sau roze, de mii de ani, strugurii sunt culeși atât pentru proprietățile lor medicinale, cât și pentru cele nutriționale, istoria lor fiind strâns legată de cea a vinului.

Seva viței de vie a fost folosită de vindecătorii tradiționali europeni pentru tratarea bolilor de piele și de ochi. Alte utilizări includ folosirea frunzelor pentru oprirea sângerării, dureri și inflamații ale hemoroizilor. De asemenea, pentru tratarea durerilor de gât au fost folosiți strugurii necopți, iar stafidele au fost folosite pentru tratarea tuberculozei, constipației și setei. În tratamentul cancerului, holerei, variolei, amețelilor, infecțiilor de piele și ochi, bolilor de rinichi și ficat au fost folosiți struguri necopți.

Fie că îi consumăm în sucuri sau ca fructe proaspete, în diverse conserve pe iarnă sau în diferite preparate, strugurii rămân alegeri extrem de benefice pentru sănătate. Asta datorită antioxidanțiilor polifenolici, complexului de vitamine si minerale care ne dau energia zilnică și ne mențin sănătoși. Se pare că resveratrolul, conținut mai ales de strugurii roșii, protejează vasele de sânge împotriva inflamaţiilor, creşte toleranţa la glucoză, îmbunătăţeşte funcţia de producere a insulinei şi împiedică instalarea sindromului metabolic şi a afecţiunilor cardiace. Strugurii sunt eficienți pentru persoanele care suferă de constipaţie, balonare și indigestie. Strugurii scad riscul de cancer (de sân, colorectal și a melanoamelor maligne), însă trebuie consumați cu coajă și sâmburi pentru a avea efectele terapeutice scontate.

De la această plantă se pot consuma lăstarii tineri, seva și frunzele care au beneficii uimitoare pentru sănătate și pot fi folosite la prepararea sarmalelor românești.


dr. Ghizela VONICA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*