O legumă completă, întâlnită frecvent în alimentația zilnică, ce conține beta-caroten (care este convertit de ficat în vitamina A), vitaminele B, C și E. Conține, de asememea, săruri minerale (K, Ca, Fe, Zn, Na, S, Cl), fibre și pectină.
Datorită conținutului bogat de beta-caroten și falcarinolul, prezintă protecție față de diferitele forme de cancer, îndeosebi cele ale pielii, plămânilor și de sân. Morcovii au un puternic efect antiinflamator și se cunoaște faptul că inflamațiile care apar în corp favorizează terenul propice pentru dezvoltarea cancerului şi metastazarea lui. Cercetătorii de la Harvard au demonstrat că femeile cu un nivel mare de carotenoide în sânge prezintă și un risc redus de a se îmbolnăvi de cancer la sân, deoarece protejează celulele de efecte nocive ale radicalilor liberi.
Consumat sub formă de suc sau infuzie, morcovul este indicat în afecțiuni gastrointestinale, afecțiunii respiratorii, anemii, diabet zaharat, arteroscreloză, boli reumatice, gută și dermatite. Consumul de morcov conferă pielii rezistenţă la acţiunea razelor UV, iar uleiul volatil de rădăcină de morcovi este un puternic stimulant sexual. Dacă consumați morcovul în sucuri proaspete, alături de alte legume, trebuie să știți că se asimilează mult mai ușor calciul dintr-un pahar de suc cu morcovi decât calciul din lapte.
Persoanelor alergice la diverse proteine din morcov li se recomandă fierberea, deşi în acest mod se distrug o parte din principiile active ale acestei legume.
Dacă consumați morcovul fiert, atunci combinați-l cu puțin ulei, pentru a elibera mai mult beta-caroten. Morcovul se poate consuma în supe. Pentru supa cu morcovi, fierbeți patru morcovi mari cu o ceapă. Apoi puneți în blender cu un iaurt, o bucată de ghimbir, coaja unei lămâi, puțin ulei de rapiță și mixați până la obținerea unei consistențe cremoase. Se poate consuma caldă sau rece!
dr. Ghizela VONICA