LEACURI DIN NATURĂ | Conopida (Brassica oleracea var. botrytis)

La orice piață de legume poți zări de la distanță minunatele legume de culoare albă, din familia verzei.

Această legumă a fost cunoscută în Europa încă din secolul al XV-lea, cultivată în bazinul mediteraneean pentru calităţile ei nutriţionale şi pentru gustul ei plăcut.

Conopida este o bogată resursă de enzime, vitamine (B1, B2, B6, C şi K), minerale (mangan – necesar pentru încheieturi, magneziu pentru buna funcţionare a creierului şi sistemului nervos, potasiu şi caroten, foarte bune pentru menţinerea echilibrului apei în corp şi pentru memorie şi văz, şi fluor în formula sa naturală pentru combaterea agenţilor patogeni). Conopida este o alternativa ideală pentru toți cei care țin diete de slăbire și vor să înlocuiască făina, spre exemplu, cu blat de pizza din conopidă. De asemenea, acidul folic conținut este benefic oricărei femei însărcinate, deoarece împiedică dezvoltarea de patologii la nivelul nervos al fătului.

Cercetători au pus în evidenţă faptul că această legumă combate cancerul şi alte forme de boli degenerative, deoarece conţin substanțe ce oprește cancerul (de sân și ovarian) și repară segemente deteriorate de ADN. În plus, consumată înainte de culcare (aproximativ 100 g), poate calma anumite ticuri nervoase, precum scrâşnitul dinţilor în timpul somnului. Fibrele alimentare din conopidă protejează sistemul digestiv, mai ales stomacul, deoarece previn dezvoltarea bacteriilor precum Helicobacter pylori. În schimb, din cauza conţinutului ridicat de substanţe purinice, conopida este contraindicată în afecţiuni precum guta şi uraturia (prezenţa în exces a acidului uric în urină).

Nutriționiștii o recomandă în dietele de slăbire, preparată prin înăbușire sau coacere la cuptor, sau chiar în diverse supe cremă sau ca substituent pentru aluaturi, datorită conținutului scăzut în carbohidrați.


Dr. Ghizela VONICA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*