Chimenul este o plantă din aceași familie ca mărarul, morcovul și pătrunjelul, întâlnită în flora Europei și vestul Asiei, în soluri argiloase, uscate. La noi în țară, crește în zona de deal, atât spontan, cât și cultivată, făcând fructe doar în al doilea an de vegetație.
Foarte multă lume confundă chimenul cu chimionul, făcând adesea confuzii, în special pe internet. De la chimen se folosesc în general seminţele sau rădăcina, iar de la chimion se folosesc doar semințele. Semințele de chimen sunt mai puțin iuți, mai închise la culoare și mai mici decât fructele chimionului. Chimionul este utilizat pe post de condiment cu preponderență în Africa de Nord, Orientul Mijlociu, vestul Chinei, India, Cuba și nordul Mexicului. Chimenul, pe de altă parte, este folosit la condimentarea brânzeturilor, a cărnii, sau la prepararea supelor și cremelor de legume, în special în Europa Centrală și Scandinavia.
Planta are un aspect similar cu cel al mărarului, cu frunze fin ramificate, care cresc pe tulpini de 20-30 cm. Florile sunt mici, de culoare albă sau roz, iar fructele (numite eronat semințe) sunt în formă de semilună, de aproximativ 2 mm lungime.
Studiile de specialitate susțin că această plantă este printre puținele substanțe din lume care ajută la prevenirea diabetului. Semințele conțin uleiuri volatile, mucilagii, albuminoide, rezine, tanoizi, fitosteroli. Din aceste motive, semințele ajută la scăderea în greutate, prin reglarea tranzitului digestiv, prevenind astfel şi constipaţiile. Seminţele bogate în antioxidanţi (luteina şi carotenul), pot îndepărta radicalii liberi din organism, protejându-ne de cancerul de colon, de infecţii, de îmbătrânire sau de boli neuro-degenerative.
Este un excelent remediu în combaterea colicilor la copii, iar pentru mamele care alăptează, consumul preparatelor de chimion poate stimula secreţia lactată, împreună cu alte plante cu efect sinergic (anoson, fenicul). De asemenea, fitoterapia cu chimen este indicată în caz de astm bronşic, dureri de cap, răceală, anorexie, flatulenţă, astenie fizică şi cancer de piele.
Consumul exagerat al chimenului poate crea iritaţii ale pielii. Supradozajul la femeile însărcinate poate provoca avortul spontan, iar în cazul copiilor mici poate exista riscul de epilepsie.
Dr. Ghizela VONICA