Arborele de cafea este originar din provincia Yemen şi vreme îndelungată a fost singura sursă de cafea, care se cultivă din secolul al XV-lea.
Transportul boabelor de cafea care ieşeau din portul yemenit Mocha era păzit cu mare atenţie, deoarece nu era voie ca vreo plantă fertilă să
iasă din ţară. Totuşi, pelerinii musulmani aduc arborele de cafea în ţările lor, fiind în curând instalate plantaţii.
Cafeaua a fost la început privită drept aliment şi nu băutură, iar în Orient era un aliment de bază pentru toate păturile sociale.
Astăzi este consumată ca o băutură caldă cu numeroase beneficii asupra sănătăţii şi stării de bine, dacăeste consumată moderat (3-4 ceşti/zi).
Cercetătorii au arătat că un consum moderat de cafea fără zahăr şi fără lapte ajută la păstrarea echilibrului dintre aportul şi cheltuiala de energie, esenţial în menţinerea greutăţii corporale.
Chiar şi sportivii au simţit efectul revigorant şi energizant dacă această băutură a fost consumată cu cel puţin 30 minute înainte de antrenament. Cofeina conţinută de această băutură ajută la prevenirea oboselii musculare. Mai mult, îmbunătăţeşte memoria pe termen
scurt şi alungă oboseala care intervine în a doua parte a zilei, mai ales după masă.
Boabele de cafea conţin şi alţi compuşi bioactivi (polifenolii), care prezintă proprietăţi antioxidante, cu un aport important în lupta împotriva radicalilor liberi, sprijinând sistemul imunitar, inclusiv în lupta cu cancerul.
Cafeaua este utilizată de unii specialişti în calmarea simptomelor astmului şi altor afecţiuni respiratorii similare, deoarece compuşii bioactivi conţinuţi pot dilata căile aparatului respirator.
Pacienţii care suferă cu ficatul pot beneficia de pe urma consumului zilnic de cafea, această băutură reducând daunele produse de steatoza
hepatică sau ciroza. Atenţie însă la o regulă esenţială: cafeaua se bea fără zahăr şi lapte cu o concentraţie medie şi cu o hidratare mai intensă, deoarece stimulează corpul să producă mai multă urină şi se produce un dezechilibru hidric! Cafeaua poate solicita prea mult sistemul
nervos sau cardiovascular şi, din acest motiv, trebuie consultat medicul specialist.
Dr. Ghizela VONICA