Lăudați de Ponta

04Transgaz Mediaș a sărbătorit un secol de activitate, în prezenţa premierului Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, precum şi de ministrul Transporturilor, Ioan Rus, şi ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Eugen Nicolescu, s-au afla ieri la Mediaş, pentru a lua parte la evenimentul dedicate aniversării a 100 de ani de activitate a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz.

Așteptări ridicate

Premierul a felicitat compania medieşeană pentru activitatea de până acum, dar a ţinut să precizeze şi care sunt aşteptările sale de la această companie, din dublă perspectivă. “O să vorbesc în dubla calitate pe care o am, aceea de reprezentant al acţionarului majoritar şi după aceea ca șef al Guvernului. Ca acţionar majoritar, nu pot decât să vă spun să continuaţi să fiţi o societate care să funcţioneze după cele mai înalte standarde de competitivitate, de performanţă, să investiţi, să vă dezvoltaţi, să înţelegeţi că Europa înseamnă oportunităţi, dar înseamnă şi foarte mare competiţie. Vă spun că ne vom comporta ca orice acţionar privat şi anume: aşteptăm performanţă, aşteptăm profituri dacă se poate, nu ne lăcomim, nu vrem imediat profiturile să le încasăm, atâta timp cât dvs. reinvestiţi şi în felul ăsta consolidaţi compania, şi nu veţi avea niciodată, cum nici nu aţi avut până acum, vă garantăm, niciun fel de influenţă politică şi faceţi tot ce puteţi să scoateţi de tot politica din conducerea companiei – e valabil şi pentru vecinii de la Romgaz – şi începeţi să scoateţi politica!”, a spus Ponta.

Către independenţa energetică

Șeful Executivului a accentuat rolul cheie pe care îl joacă în economia şi în viitorul economic al României societăţile care au drept scop producerea, exploatarea sau transportul resurselor energetice, făcând referire direct la Transgaz și Romgaz. Este foarte important pentru România să aibă independenţă energetică, mai ales să nu depindă de gazele din Est, această independenţă energetică însemnând independenţă politică, a subliniat Victor Ponta, și a dat asigurări că giganții gazului vor rămâne la Mediaș, în ciuda speculațiilor de până acum.

Diplomă de excelenţă

Societatea Transgaz a găzduit evenimentul intitulat „Transportul Gazelor Naturale în România – Un secol de existență’’. Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la construirea conductei Sărmăşel-Turda, prima conductă de transport al gazelor naturale din România şi 40 de ani de la punerea în funcţiune a primei conducte dedicate tranzitului de gaze naturale pe teritoriul țării noastre. Prezent la evenimentul dedicat aniversării unui secol de transport gaze naturale în România, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a acordat o diplomă de excelenţă societăţii Transgaz, reprezentată prin directorul general al companiei, Petru Văduva.

Victor PONTA | prim ministru

“Transgazul ca şi Romgazul joacă un rol mai important decât o simplă companie, rol mai mare în ce priveşte viitorul României. Independenţa energetică înseamnă independenţă politică”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*