Lașitate. Un șofer fără permis a fugit după un accident în Brateiu. Doi oameni au fost răniți

Șoferul unui autoturism condus pe DN 14, pe raza localității Brateiu, având direcția de deplasare Mediaș – Sighișoara, a pierdut, ieri seară, controlul direcției de deplasare.

Mașina a părăsit partea carosabilă spre dreapta, a lovit un autoturism parcat pe marginea drumului, după care a ricoșat într-un cap de pod.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a doi pasageri, o femeie în vârstă de 28 de ani, din Mediaș, respectiv un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Șaroș pe Târnave.

Imediat după accident, șoferul a abandonat autoturismul și a fugit. Acesta a fost identificat de către polițiștii rutieri medieșeni care au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Valchid, care nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule.
Totdată, polițiștii au stabilit că autoturismul condus nu este înmatriculat sau înregistrat, numărul de înmatriculare aplicat pe mașină fiind unul fals.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*