În Laboratorul de analize medicale al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu se pot efectua analize medicale gratuite, decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu.
Foto: Facebook Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Programările se fac de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00, la tel. 0790 012590.
Persoanele care se prezintă pentru efectuarea analizelor trebuie să aibă bilet de trimitere de la medicul de familie și cardul de sănătate. De asemenea, se pot efectua și contra-cost diverse analize medicale de biochimie, hematologie, imunologie și microbiologie, care nu se află pe lista de analize decontate de CJAS, Laboratorul Spitalului de Pneumoftiziologie fiind dotat cu aparatură medicală de ultimă generație.
Rezultatele analizelor se pot transmite, la cererea pacienților, și în format electronic.
Ecografii și radiografii gratuite
Tot la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, se efectuează ecografii și radiografii GRATUIT, cu bilet de trimitere de la medicul de familie (formular special) și cardul de sănătate, în baza contractului cu CAS, în limita plafonului alocat lunar. Programările se fac la telefon 0269.210 979, LUNI – VINERI, între orele 8:00 – 14:00.
În plus, pentru efectuarea de ecografii vă puteți programa și online – http://spital-tbc.ro/programari-online/ , selectând Cabinet Ecografii și completând formularul de programare online, în care selectați intervalul orar pentru care optați.
Iată lista examenelor radiologice şi ecografice de care puteți beneficia:
Examen radiologic cranian standard
Examen radiologic cranian în proiecţie sinusuri anterioareale feţei
Examen radiologic părţi schelet în două planuri – articulaţia cotului, antebraţ, pumn, mână şi membru inferior (articulaţia coxo-femurală, articulaţia sacro-iliacă, femur, genunchi, gambă, gleznă, picior, calcaneu)
Examen radiologic centură scapulară
Examen radiologic părţi coloană dorsală
Examen radiologic părţi coloană lombară
Examen radiologic coloană vertebrală completă, fără coloană cervicală
Examen radiologic coloană verticală
Examen radiologic torace ansamblu
Examen radiologic torace osos în mai multe planuri/Ex. Radiologic torace şi organe toracice
Ecografie generală
Ecografie abdominală