La periferia Parisului, doi copii romi din România sunt puși în fața unei decizii sfâșietoare. „Spartacus & Cassandra”, la Astra Film Cinema

Filmul „Spartacus & Cassandra” (regia Ioannis Nuguet) este o incursiune tulburătoare în universul a doi frați romi de origine română care trăiesc în suburbiile Parisului. Deși sunt la vârsta la care alți copii duc o viață lipsită de griji, Spartacus și Cassandra trebuie să ia o decizie complexă și decisivă pentru viitorul lor. 

Cei doi copii sunt prinși între două lumi aflate la poli opuși: perspectiva unei vieți nesigure, petrecute în stradă, alături de părinți, sau opțiunea educației alături de o familie adoptivă, care-i va ajuta să iasă dintr-un determinism social cu care ei au fost învățați să trăiască. Pe cât de firească ar părea alegerea pentru unii, pe atât de dificilă e decizia pentru cei doi frați, mai ales când în ecuație intră afecțiunea și dorința de a rămâne alături de familia naturală, chiar și pe drumuri, sub amenințarea cerșetoriei și a închisorii.

”Singura soluție pentru a putea trăi separat de părinții mei este ca părinții mei să poată supraviețui fără mine”, mărturisește Cassandra.

Spartacus si Cassandra

Distins cu Marele Premiu la Astra Film Festival 2015, documentarul „Spartacus & Cassandra” va fi proiectat joi, 25 februarie, de la ora 19.00, la Astra Film Cinema (Piața Mică nr. 11). Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției.

Astra Film Cinema - 18 feb - la proiectia The Wolfpack

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*