La Mulți Ani, maestre Florin Piersic! „Mărgelatu” împlinește astăzi 90 de ani!

„Mărgelatu” împlinește astăzi 90 de ani. Pe Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, îl leagă de  Sibiu copilăria sa.  A petrecut trei ani alături de părinți în orașul de pe malurile Cibinului, în perioada în care avea 7-9 ani. Tot aici a revenit, ori de câte ori a avut ocazia, pentru a urca pe scenă sau pentru a întâlni vechi prieteni.

Ieri, cu doar câteva ore înainte de miezul nopții, marele actor român a avut parte de o gală aniversară de excepție pe scena Teatrului Național din București (TNB)

sursa foto: Florin Piersic Facebook

Nu poți fi român, să trăiești în România sau în lumea mare, fără să fi văzut măcar un film cu Florin Piersic. Erou de capă și spadă, Don Juan și teribil justițiar, figura sa impozantă și fermecătoare a înnebunit bună vreme circuitele televizoarelor și sensibilitatea telespectatorului, mai ales a doamnelor. Cine nu a auzit de Mărgelatu, Anghel Șaptecai sau  Cristea Jder?

Florin Piersic împlinește 90 de ani astăzi, 27 ianuarie 2026, iar cu doar câteva ore înainte de miezul nopții, marele actor român a avut parte de o gală aniversară de excepție pe scena Teatrului Național din București (TNB). Printre cei prezenți la Teatrul Național din București (TNB) s-au aflat Marius Florea Vizante, Claudiu Bleonț, Medeea Marinescu, George Ivașcu și Mihai Bendeac.

sursa foto: Dan Negru Facebook

Într-o postare pe pagina personală de socializare, Dan Negru scria, în urmă cu doar câteva ore:
„Generației lui Piersic îi plătim noi pensia. 90 face Florin azi. E norocos. Trăiți-vă viața la maximum pentru că nouă ar trebui să ne plătească pensia puștii care stau azi pe telefoane
În 2011, Alain Delon și-a vândut locuința- un triplex de 680 mp-pe malul Senei cu 46 de milioane de euro. Florin stă într-un apartament dintr-o casă veche din Cluj.
Johnny Răducanu a stat 40 de ani într-o garsonieră din Banu Manta.
Când a murit, în 2011, Johnny Răducanu, unul dintre cei mai mari muzicieni de jazz, avea o pensie de 429 de lei-nici 100 de euro.
Era membru de onoare al Academiei Louis Armstrong din New Orleans încă din 1987, iar Departamentul de Cultură al Statelor Unite i-a acordat Meritul Cultural încă din 1976. Avea mereu oferte de muncă din America.
A rămas aici.
Fotografiile sunt făcute la o distanță de 10 ani. Uitați-vă la ele: Johnny avea același fular…
Știu, toate epocile au neajunsurile si erorile lor! Dar epoca noastră a pierdut cea mai frumoasă formă de iubire: RESPECTUL!”

 

Reveniri la Sibiu

Una dintre piesele de teatru pe care Flori  Piersic a jucat-o de mai multe ori pentru publicul sibian a fost „Străini în noapte“. În anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, 2007, maestrul a jucat pe scena sibiană această piesă regizată de Radu Beligan alături de Emilia Popescu, în cadrul unul turneu care a marcat revenirea sa în teatru după o pauză de 20 de ani.

Comedia romantică „Străini în noapte” a fost jucată cu succes în 2004 de Alain Delon și Astrid Veillon.

La 1 februarie 2018, Florin Piersic a urcat pe scena Sălii Thalia, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru a interpreta rolul de narator în Suita „Peer Gynt” de Edvard Grieg.

Viață de film

Născut în 27 ianuarie 1936, din părinți originari din Bucovina (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți, Sibiu și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3 (azi Colegiul Național ”Emil Racoviță”). Florin Piersic a fost descoperit de către actrița și regizoarea Elena Negreanu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957. La doi ani după absolvire, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în ”Discipolul diavolului”. Au urmat „Tragedia optimistă”, ”Oameni și șoareci” și ”Orfeu în Infern”, piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului.

foto: Florin Piersic facebook

În anii ’60, Florin Piersic se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr. A doua soție a fost tot o actriță, Anna Széles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel. În 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török, de asemenea originară din Cluj. Dealtfel, referindu-se la femei, marele actor a considerat întotdeauna că trei este numărui ideal. „Două femei e prea puțin, iar patru este de-a dreptul obositor”, obișnuia să spună Piersic.

foto: Florin Piersic facebook

În 26 ianuarie 2011 cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”.

De-a lungul timpului Florin Piersic a primit titlul de „cetățean de onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București, Galați și Iași.

La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova.

În 2016, cu ocazia zilei sale de naștere, Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a actorului Florin Piersic cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, „în semn de înaltă apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susținute pe cele mai importante scene din țară, pentru dragostea, înțelegerea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale și cinematografice și a tinerelor talente”.

sursa foto: Florin Piersic facebook

În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC: „Florin Piersic – Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”.

A fost distins cu ”Ordinul Meritul Cultural” clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. În data de 30 mai 2002 a fost decorat cu ”Ordinul național Steaua României” în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.  A jucat în numeroase piese de teatru, dar mai ales în filem, unde a interpretat câteva dintre personajele emblematice ale cinematografiei românești: Mărgelatu, Anghel Șaptecai, Cristea Jder sau Harap Alb.