Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îl sărbătorește astăzi pe actorul de origine luxemburgheză Daniel Plier, care împlinește astăzi 57 de ani.
Pe Daniel Plier îl puteți vedea pe scena TNRS în spectacole precum „(Aproape) Toate operele lui Molière” – a cărui regie o semnează, „D’ale lolelor”, „O, ce zile frumoase!”, „ Cu pietre în buzunar”, „Macbeth” și altele.
În vârstă de 57 de ani, Daniel Plier este unul dintre cei mai apreciați actori ai secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, absolvind Conservatorul din Luxembourg, după finalizarea studiilor de actorie de la Ecole Supérieure d’Art Dramatique-Académie Théâtrale Françoise Danell-Pierre Debauche. Deși a lucrat și cu regizori de film, obținând roluri în producțiile „Universalove” (r. Thomas Woschitz), „Carré blanc” (r. Jean-Baptiste Léonetti), „Réfractaire” (r. Nicolas Steil) și „Senteurs” (r. Laura Schroede), Daniel Plier s-a remarcat pe scena teatrului sibian, atât ca regizor, cât și ca actor, făcând parte, în special, din distribuția celor mai importante spectacole în limba germană.
În anul 2017, la aniversarea a zece ani de când Sibiul și Marele Ducat de Luxemburg au fost împreună Capitale Europene ale Culturii, Daniel Plier a devenit consul onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu.