La Inter Sibiu, viitorul sună bine

Inter Sibiu continuă să acorde o importanță deosebită grupelor de copii și juniori. Clubul crește tineri fotbaliști de perspectivă, care pot urca rapid la echipa mare, dar și la alte cluburi din județ, din țară sau chiar străinătate.

Cei mai mici fotbaliști ai clubului intră în vacanță, după o perioadă lungă de antrenamente și jocuri importante. La U17, echipa formată de Inter Sibiu a înregistrat câteva rezultate notabile în acest sezon, în condițiile în care nu mai puțin de 10 componenți ai lotului sunt mai mici cu un an sau chiar doi decât categoria de vârstă la care joacă. Cel mai mare câștig rămâne însă creșterea în calitate a jucătorilor formați aici. „Clubul nostru acordă atenție promovării de jucători la echipa de seniori, exemplu fiind jucătorul Chisăliță Paul (n. 2007), care a participat la antrenamentele echipei de seniori și a debutat la liga a IV-a, în jocul cu ACS Leii Șura Mică (n.r. – a jucat 30 de minute). Având exemplul de mai sus, devine clar interesul clubului nostru pentru dezvoltarea segmentului de copii și juniori, fiind în atenția noastră și alți juniori talentați cum ar fi Adrian Pașca, Ovidiu Bâra, Ștefan Vintilă sau Mihai Olteanu“, a transmis Ovidiu Comșea, manager sportiv la clubul sibian.

La doar 16 ani, Paul Chisăliță a debutat deja în Liga a IV-a

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*