La final de festival, TNRS prezintă noi evenimente

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Ariel Inter Fest” spectacolul „Călătoriile lui Gulliver”. Reprezentația are loc astăzi, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

foto: Sebastian Marcovici

Spectacolul inspirat din opera lui Johnatan Swift și coordonat de Silviu Purcărete reuneşte aspecte sociale şi culturale ale lumii din jurul nostru explorând teme ca visul, călătoria, exilul, emigrarea, singurătatea şi apartenenţa într-un spectacol tulburător, cu un impact vizual puternic. Din distribuție  fac parte actorii Veronica Arizancu, Emöke Boldizsár, Diana Fufezan, Raluca Iani, Marius Turdeanu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Serenela Mureşan, Adrian Neacşu, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Corina Vişinescu, alături de copilul Andrei Văcariu și organistul Radu Iancu.

De asemenea, în cadrul aceluiași festival, Ofelia Popii a susținut seara trecută o reprezentație a spectactacolului „Felii”, de Lia Bugnar.

Datorită implicării sale și susținerii înființării unui teatru profesionist în Râmnicu Vâlcea încă din 1989, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, va fi distins mâine, 21 iunie, cu titlul de cetățean de onoare al Râmnicului, în cadrul unei cermonii incluse în Festivalul Internațional de Teatru „Ariel Inter Fest”. „Anul acesta, va fi cetățean de onoare Constantin Chiriac, cel care a ajutat la dezvoltarea culturală a Râmnicului, cel care în 1989 a fost inițiatorul înființării la Rm. Vâlcea a unui teatru profesionist. De asemenea, a ajutat Teatrul Municipal Ariel și este un partener al teatrului, al festivalului și al stagiunii”, a declarat Gabriel Popescu, manager al Teatrului Municipal Ariel.

După încheierea ediției aniversare de 25 de ani a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, TNRS își continuă programul de spectacole cu producții programate la Fabrica de Cultură, dar și cu un turneu la Constanța, cu spectacolul „Oidip”, în cadrul Festivalului de Teatru „Miturile Cetății”.

Programul Teatrului Național „Radu Stanca” în perioada 23 iunie – 29 iulie 2018

sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 20:00

la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte

LA COMUN                                                       AVANPREMIERĂ

de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov

REGIA: Luana Hagiu; COORDONATOR: Radu-Alexandru Nica; ÎN DISTRIBUȚIE: Eduard Hirizoiu, Francesca Pop, Darius Prodan, Andreea Preda, Oana Vlad, Elena Băloi, Alex Popa, Alis Pelle, Cezara Crețu

Intrare liberă pe bază de rezervare la Agenția teatrală.

durata aproximativă: 1h 20 min

duminică, 24 iunie 2018, ora 20:00

la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte

LA COMUN                                                       PREMIERĂ

de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov

REGIA: Luana Hagiu; COORDONATOR: Radu-Alexandru Nica; ÎN DISTRIBUȚIE: Eduard Hirizoiu, Francesca Pop, Darius Prodan, Andreea Preda, Oana Vlad, Elena Băloi, Alex Popa, Alis Pelle, Cezara Crețu

Intrare liberă pe bază de rezervare la Agenția teatrală.

durata aproximativă: 1h 20 min

vineri, 29 iunie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Spectacol cu supratitrare în limba engleză.

FAUST

după J.W. Goethe

SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete

MEPHISTO: Ofelia Popii

FAUST: Miklós Bács

MARGARETA: Eliza Blănaru, Eveline Buta, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop,

Andreea Preda, Alexandra Spătărelu, Oana Vlad

CU: Johanna Adam, Dana Anghel, Veronica Arizancu, Geraldina Basarab, Elena Băloi, Emőke Boldizsár, Anca Cipariu, Mihai Coman, Ioana Cosma, Florin Coșuleț, Ali Deac, Diana Fufezan, Dan Glasu, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Fatma Mohamed, Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Renate Müller-Nica, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Cristina Stoleriu, Dana Taloș, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Codruța Vasiu, Pali Vecsei, Ema Vețean, Laurențiu Vlad, Liviu Vlad, alături de studenții și absolvenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și colaboratorii TNRS.
Electric band: Dorin Pitariu, Călin Filip, Lucian Fabro, Ciprian Oancea.
Cristian Stanca – Lupul

durata aproximativă: 2h 30min

preț bilete: 50 lei; 40 lei

sâmbătă, 30 iunie 2018, ora 19:00

duminică, 1 iulie, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Eugenio Barba)

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanșa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.

POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE

REGIA: Silviu Purcărete; TRADUCEREA DIN LIMBA ENGLEZĂ: Eugen Gyemant; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Șirli; SCENOGRAFIA: Dragoș Buhagiar; ASISTENȚI REGIE: Eugen Gyemant și Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Iuliana Gherghescu; FACE DESIGNER: Minela Popa; MAKE-UP: Elena Vlad, Corina Predescu, Alexandra Spătărelu; CONSULTANT ARTISTIC: Kazuyoshi Tomita; ÎN DISTRIBUȚIE: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu

durata aproximativă: 2h 30min

preț bilete: 50 lei; 40 lei

vineri, 6 iulie 2018, ora 21:30

la Fabrica de Cultură

METAMORFOZE

după Ovidiu

REGIA: Silviu Purcărete; DRAMATURGIA: Alain Garlan; DECORUL: Helmut Stürmer; COSTUMELE: Lia Manţoc; MUZICA: Vasile Şirli

ÎN DISTRIBUȚIE: Veronica Arizancu, Emõke Boldizsár, Mihai Coman, Ioana Cosma, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Alexandru Malaicu, Oana Marin, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Adrian Neacşu, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Gabriela Pârlițeanu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Cristina Ragos, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Iustinian Turcu, Codruţa Vasiu, Pali Vecsei, Liviu Vlad.

durata aproximativă: 1h 40min

preţ bilete: 50 lei; 30 lei

sâmbătă, 7 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Lulu)

ÎMI PLACE CUM MIROŞI!

după Neil Simon

REGIA: Şerban Puiu; SCENOGRAFIA: Iuliana Gherghescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Ofelia Popii, Adrian Matioc, Ciprian Scurtea şi Cristian Stanca

durata aproximativă: 1h 30min

preţ bilete: 25 lei; 20 lei

duminică, 8 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Lulu)

BĂRBATE, TRECI LA FAPTE!

de Ray Cooney și John Chapman

REGIA: Șerban Puiu; DECORUL: Ion Molete; COSTUMELE: Tania Popa; ÎN DISTRIBUȚIE: Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Cendana Trifan/Teodora Păcurar, Veronica Arizancu/Cristina Blaga, Diana Fufezan, Pali Vecsei, Mariana Mihu, Dan Glasu, Dana Taloș, Vlad Robaș; Arina Ioana Trif; ASISTENT REGIE ȘI SUFLEUR: Sanda Anastasof.

durata aproximativă: 1h 30min

preț bilete: 25 lei; 20 lei

vineri, 13 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Eugenio Barba)

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanșa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.

POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE

REGIA: Silviu Purcărete; TRADUCEREA DIN LIMBA ENGLEZĂ: Eugen Gyemant; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Șirli; SCENOGRAFIA: Dragoș Buhagiar; ASISTENȚI REGIE: Eugen Gyemant și Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Iuliana Gherghescu; FACE DESIGNER: Minela Popa; MAKE-UP: Elena Vlad, Corina Predescu, Alexandra Spătărelu; CONSULTANT ARTISTIC: Kazuyoshi Tomita; ÎN DISTRIBUȚIE: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu

durata aproximativă: 2h 30min

preț bilete: 50 lei; 40 lei

sâmbătă, 14 iulie 2018, ora 19:00

duminică, 15 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Lulu)

ÎNCURCĂ-I DRACE!

după Ray Cooney

REGIA: Șerban Puiu; TRADUCEREA: Irina Margareta Nistor; SCENOGRAFIA: Luana Dragoiescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coșuleț, Diana Fufezan, Cătălin Pătru, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Mihai Coman, Codruța Vasiu/Cristina Ragos, Veronica Popescu/Raluca Iani, Cristina Stoleriu

durata aproximativă: 1h 40min

preţ bilete: 25 lei; 20 lei

vineri, 20 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Lulu)

IUBIRE CU NĂBĂDĂI

de Marc Camoletti

REGIA: Șerban Puiu; DECORUL: Ion Molete; COSTUMELE: Tania Popa; ÎN DISTRIBUŢIE: Serenela Mureșan, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Codruța Vasiu / Cristina Blaga, Alexandra Șerban / Ioana Cosma, Ioan Paraschiv; ASISTENŢI REGIE: Ioana Blaga Frunzescu

durata aproximativă: 1h 30min

preț bilete: 25 lei; 20 lei

sâmbătă, 21 iulie 2018, ora 19:00

duminică, 22 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Lulu)

DOAMNA DE TURTĂ DULCE

după Neil Simon

REGIA: Şerban Puiu; SCENOGRAFIA: Iuliana Gherghescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Mariana Mihu, Nicu Mihoc, Veronica Arizancu, Raluca Iani, Florin Coşuleţ, Alexandru Malaicu

durata spectacolului: 2h

preţ bilete: 25 lei; 20 lei

vineri, 27 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Spectacol cu supratitrare în limba engleză.

FAUST

după J.W. Goethe

SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete

MEPHISTO: Ofelia Popii

FAUST: Miklós Bács

MARGARETA: Eliza Blănaru, Eveline Buta, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop,

Andreea Preda, Alexandra Spătărelu, Oana Vlad

CU: Johanna Adam, Dana Anghel, Veronica Arizancu, Geraldina Basarab, Elena Băloi, Emőke Boldizsár, Anca Cipariu, Mihai Coman, Ioana Cosma, Florin Coșuleț, Ali Deac, Diana Fufezan, Dan Glasu, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Fatma Mohamed, Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Renate Müller-Nica, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Cristina Stoleriu, Dana Taloș, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Codruța Vasiu, Pali Vecsei, Ema Vețean, Laurențiu Vlad, Liviu Vlad, alături de studenții și absolvenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și colaboratorii TNRS.
Electric band: Dorin Pitariu, Călin Filip, Lucian Fabro, Ciprian Oancea.
Cristian Stanca – Lupul

durata aproximativă: 2h

preț bilete: 50 lei; 30 lei

sâmbătă, 28 iulie 2018, ora 19:00

duminică, 29 iulie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură (Sala Lulu)

BĂRBATE, TRECI LA FAPTE!

de Ray Cooney și John Chapman

REGIA: Șerban Puiu; DECORUL: Ion Molete; COSTUMELE: Tania Popa; ÎN DISTRIBUȚIE: Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Cendana Trifan/Teodora Păcurar, Veronica Arizancu/Cristina Blaga, Diana Fufezan, Pali Vecsei, Mariana Mihu, Dan Glasu, Dana Taloș, Vlad Robaș; Arina Ioana Trif; ASISTENT REGIE ȘI SUFLEUR: Sanda Anastasof.

durata aproximativă: 1h 30min

preț bilete: 25 lei; 20 lei

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*