La drum cu bicicletele prin Sibiu! Peste 500 de biciclete de închiriat din 44 de centre

Primarul Astrid Fodor și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, au semnat ieri contractul de finanțare pentru proiectul Sibiu Bike City, o investiție în valoare de 13,41 milioane lei în infrastructura pentru mobilitate alternativă în Sibiu, din care 12,49 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

„Creăm condițiile pentru mobilitatea alternativă în Sibiu. Pe lângă continuarea modernizării transportului public, avem deja finanțate și în lucru trei proiecte importante pentru transportul cu bicicleta: amenajarea malurilor Cibinului, coridorul pentru biciclete între Ștrand și parcul Sub Arini și Sibiu Bike City. Concret, proiectul pentru care am obținut astăzi finanțare înseamnă crearea a 44 de centre de închirieri de biciclete în tot orașul, achiziția a peste 500 de biciclete și 12 triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități, precum și a programului informatic care să permită gestionarea și mentenanța sistemului. Promovăm și încurajăm utilizarea bicicletei ca mijloc de transport prin investiții în infrastructură și în siguranța pistelor, acestea dând încredere cetățenilor pentru a utiliza tot mai mult bicicleta pentru deplasările în oraș”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Proiectul include următoarele componente:

  • Achiziția a 540 de biciclete inteligente mecanice, cu computer de bord și modul inteligent de acces, prevăzute cu sisteme de siguranță și monitorizare permanentă prin GPS
  • Achiziția a 8 triciclete pentru seniori și a 4 triciclete adaptate pentru persoane cu dizabilități
  • Amenajarea a 44 de stații inteligente de preluare și predare a bicicletelor în tot orașul, din care 10 sunt prevăzute cu stații de depanare pentru reparații de urgență a bicicletelor. Aceste centre de închiriere vor fi situate în apropierea stațiilor de transport public Tursib pentru a oferi astfel cetățenilor posibilitatea combinării acestor două tipuri de transport. De altfel, se are în vedere crearea unui sistem de ticketing integrat pentru autobuzele Tursib și aceste biciclete
  • Achiziția unor terminale inteligente de închiriere și plată
  • Achiziția unui sistem care să asigure operarea, mentenanța și comunicarea cu bicicletele din teren, incluzând și o aplicație mobilă pentru închiriere.

Până acum Primăria Sibiu a realizat studiul de fezabilitate. De asemenea, este în curs și procedura de achiziție pentru furnizarea echipamentelor enumerate mai sus, a serviciilor de montaj și punere în funcțiune a sistemului de închiriere, precum și proiectarea și asistența tehnică, cele trei oferte depuse de firmele interesate aflându-se în evaluare.

Termenul estimat de realizare a acestui proiect, conform contractului de finanțare, este luna iunie 2021.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*