„Cu MAMA la al 105-lea ei Crăciun!“ Cum a sărbătorit una dintre cele mai vârstnice sibience

Dr. Ludmila Bologa-Bercea, probabil cel mai vârstnic locuitor al Sibiului în acest moment, a sărbătorit în mod tradițional Crăciunul, alături de fiul său profesorul Cornelius-Victor Bercea, fost  director al Liceului Energetic din  Sibiu. A avut sarmale la masă și nu și-a refuzat un pahar cu vin. 

foto: facebook/Bercea Cornelius-Victor 

Dr. Ludmila Bologa-Bercea este mama cunoscutului profesor sibian ing. Cornelius-Victor Bercea, fost  director al Liceului Energetic din  Sibiu și inspector școlar, un apropiat al vieții culturale a burgului nostru, împătimit al fotbalului sibian.

Fiind născută într-o zi de 29 februarie, doamna nu își va putea aniversa în acest an ziua de naștere, dar, calendaristic, a marcat alături de familie, cel de-al 105 Crăciun. Și a sărbătorit în mod tradițional, cu sarmale și un pahar cu vin.

„Cu MAMA la al 105-lea ei Crăciun! După ce am colindat, când am ajuns la sarmale mi-a atras atenția că trebuie să ciocnim un pahar cu vin! I-am dat dreptate”, a transmis profesorul Borcea.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura