Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au fost solicitați să intervină la un accident produs pe Bulevardul Corneliu Coposu.

Foto: Mesagerul de Sibiu
În timp ce traversa partea carosabilă pe trecerea de pietoni, o tânără de 18 ani din Săcădate a fost lovită de un autoturism condus pe Bulevardul Corneliu Coposu spre strada Constituției, de un bărbat de 51 de ani, din Cisnădie.
În urma accidentului, tânăra a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Evenimentul s-a produs la o trecere pentru pietoni prevăzută cu semafor în funcțiune, cercetările continuând în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.
Traficul e îngreunat.










