Klingeis a luat pulsul șantierelor

Klingeis pe santier  Lucrările pe strada Tudor Vladimirescu din Avrig sunt în grafic, iar cele de pe Horea au întârziat, din cauza vremii, dar se vor încheia la timp.

La începutul acestei săptămâni, primarul Arnold Klingeis a efectuat o vizită pe şantierul deschis pe strada Tudor Vladimirescu, pentru a vedea cum decurg lucrările de modernizare a acestei artere. Potrivit contractului, termenul de execuţie este de 24 luni, începând din luna martie 2015, iar stadiul actual al lucrărilor este conform graficului stabilit, potrivit reprezentanților Primăriei Avrig. În urma licitaţiei desfăşurate de către Primăria Avrig, antreprenoare a fost desemnată firma SC Terra Building SRL. Contractul a fost semnat în data de 2 martie şi are o valoare de 2,2 milioane de lei (fără TVA). Contractul stipulează înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare pluvială, trotuare de pavele şi drum asfaltat. De asemenea, strada Tudor Vladimirescu, lungă de 525 de metri, va fi asfaltată pentru prima oară. „Această stradă va permite o legătură cu drumul judeţean spre Mârşa, prin care să se evite hula de la biserică, care, în perioada iernii, creează de multe ori dificultăţi în practicare, în mod special autovehiculelor de toSantier strada Horeanaj mare“, a explicat edilul avrigean.

Ghinion cu vremea

Tot în aceste zile, Klingeis, însoţit de echipa tehnică, a inspectat şantierul stradal de pe Horea, acolo unde se derulează lucrări de refacere a carosabilului şi a trotuarelor. „Lucrările sunt puţin întârziate, datorită condiţiilor meteo nefavorabile din săptămâna precedentă, dar vor fi terminate la timp, astfel încât, cel târziu la început lunii octombrie, strada Horea va fi redată traficului“, informează Primăria Avrig. Lucrările de modernizare a străzii Horea au început la jumătatea lunii iulie, cu decopertarea. Până la începutul lunii septembrie, această stradă va fi asfaltată, vor fi înlocuite bordurile şi asfaltate trotuarele.

Vești bune

Referitor la infrastructura din zona Sticla, în ședința Consiliului Local al orașului Avrig din data de 31 august se va aproba executarea lucrărilor de reparații drum și locuri de parcare și indicatorii tehnico-economici. Proiectul de hotărâre este inițiat de primarul orașului Avrig, iar investiția va fi cuprinsă în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2015, fiind cifrată la 247.660 de lei, la care se adaugă TVA.

Stație de epurare nouăsantier strada Tudor Vladimirescu

Și noua staţie de epurare de la Avrig este gata. Recepţia oficială a lucrării va avea loc în curând. Staţia a fost construită în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov“, proiect cofinanţat prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu. Noua staţie va deservi localităţile Avrig şi Mârşa. Contractele de lucrări „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din localităţile Avrig şi Mârşa“ și „Staţie de epurare ape uzate menajere pentru localităţile Avrig şi Mârşa şi îmbunătăţiri la staţia de tratare apă Avrig“ au o valoare totală de aproape 26,4 milioane de lei, fără TVA. Pentru lucrările la noua staţie de epurare şi reabilitare a captării Avrig, contractorul desemnat a fost asocierea S.C. Gavella Com S.R.L Oradea (lider al asocierii) şi S.C. Terra Med S.R.L. Târgu Mureş, valoarea contractului fiind de 15,5 milioane de lei, fără TVA.

Dana MUNTEAN
redactia@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*