Klaus Iohannis a promulgat legea carantinei și izolării

Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă legea carantinei și izolării, anunță Administrația Prezidențială. Șeful statului se află la Bruxelles, unde participă la Consiliul European, pentru negocierea planului de relansare a economiei UE.

Președintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, potrivit unui comunicat al Președinției.

Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată joi seară de Senat, în calitate de cameră decizională. Raportul legii a fost modificat miercuri seara de senatorii juriști, care au adoptat mai multe amendamente.

Printre modificările aduse actului normativ se numără obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate. De asemenea, un alt amendament prevede că izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.

Din lege au fost eliminate paragrafele care prevedeau carantinarea bunurilor.

Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.

De asemenea, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Sursă: Digi24

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*