Klaus Iohannis a confirmat că va fi la Alba Iulia de Ziua Naţională.

Dintre reprezentanţii de la cel mai înalt nivel ai Statului Român, singurul care a confirmat participarea la manifestările dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri la Alba Iulia este preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta va sta circa 2 ore la Alba Iulia. Klaus Iohannis va ajunge la Aba Iulia în jurul orei 15.00, după ce în prima parte a zilei va participa la parada militară din Bucureşti. Ceremonialul militar de 1 Decembrie de la Alba Iulia se va desfăşura, astfel, de la ora 15.30. Preşedintele României va inaugura la Alba Iulia noul monument al Marii Uniri unde va rosti, foarte probabil, şi un scurt discurs. „La ora 15.00, aşa ştim şi aşa sperăm, va ajunge preşedintele. Vom trece pe Pasajul Ceremonial, un pasaj plin de simbolism, ce face legătura între catedrala unde s-a încoronat primul rege al României şi monumentul celor 100 de ani de România. Ne vom duce la monument, unde nu se va dezveli nimic, pentru că în primul rând nu putem să-l învelim, la cât este de mare. Acolo vom avea un moment, sper ca preşedintele să se adreseze oamenilor, scurt, aşa cum ştie dânsul, după care la 15.30 vom veni în dispozitiv pentru începerea ceremonialului militar”, a declarat, miercuri, primarul Mircea Hava

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*