La cei 27 de ani ai săi, Elena Constantin se consideră un adult echilibrat din punct de vedere profesional. Este kinetoterapeut. În timpul liber este arbitru internațional al competițiilor de sambo – judo combinat cu lupte libere – și arbitru național în cadrul competițiilor de judo. A studiat „Sport și performanță motrică” în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și „Kinetoterapie și motricitate specială” la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia.
Elena Constantin a început să facă sport încă de mică. Ea a început cu înotul şi baschetul. Ultima, disciplină la care a renunţat după şapte luni deoarece şi-a rupt mâna. La 10 ani a ajuns la judo, la CSŞ Şoimii Sibiu. „Îmi aduc aminte şi acum că eram îmbrăcată într-un costum cu Steaua. Eram speriată, nu ştiam ce să fac”, spune Elena. Ea a fost atrasă imediat de judo. De modul cum erau îmbrăcaţi sportivii şi modul cum se salută antrenorii. „Judo este un sport de contact. Însă, după ce ne batem, nu ieşi la fel de şifonat ca la alte sporturi. În 11 ani de judo nu am avut nici o accidentare. La baschet mi-am rupt mâna în 7 luni. De asta am renunţat!”, zice Elena Constantin.
Elena Constantin a făcut practică timp de un an și jumătate în cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, la secția Clinică de Reabilitare Medicală. A întrerupt această activitate odată cu începutul pandemiei, luând în calcul gradul de risc aferent expunerii mediului spitalicesc. Continuă, totuși, să participe la activități de voluntariat oricând se ivește ocazia.
Anul trecut a contribuit la pregătirea Lotului Olimpic de Sărituri în Apă pentru calificarea în cadrul Cupei Mondiale de la Tokyo.
Recent, Elena Constantin a acordat un interviu pentru publicația online exercițiul18.ro
„Cu un renume de sportiv reprezentativ al orașului Sibiu și treisprezece medalii câștigate în cadrul competițiilor naționale și internaționale în decursul a cinci ani, ce putem ști despre Elena Constantin în acest moment?
În momentul de față am încetat să mă antrenez pentru a concura la nivel înalt. În schimb, fac mișcare zilnic. În principiu, fac asta pentru că îmi doresc să fiu un model de urmat pentru pacienții mei și pentru colegii mei mai mici. Sunt kinetoterapeut. Activitatea de arbitru vine în plan secund.
Ce te-a atras către judo? Cum ai descrie experiența acestui sport unei persoane nepracticante?
Primul meu antrenor, Ionel Chioveanu, povestea cu mama despre ceea ce face el și eu am ascultat acea conversație. Eram atrasă de faptul că există foarte multă disciplină. M-a intrigat și posibilitatea participării la competițiile susținute în afară țării. Dorința de cunoaștere pe mine mă alimenta. Doream să merg și în altă parte; să fac sport. Eu eram o fire energică. Am făcut baschet înainte de judo. Mama își dorea să consum din energia pe care o aveam. Într-o zi, i-am anunțat pe ai mei că vreau să fac judo. Mama nu a fost de acord. Tata era fericit: „Fata mea face un sport de contact!”.
La vârsta de 10 ani, am început să practic judo. Antrenorul meu, ajuns la o anumită vârstă, a fost nevoit să se retragă. Așa am ajuns la Ionaș Ovidiu, care a muncit mult cu mine. Am avut norocul ca ambii mei antrenori să vină în susținerea mea. Acum, la 27 de ani, ei sunt în continuare lângă mine. Suntem prieteni.
Eu târziu am reușit să fac performanță. Dar nu îmi pare rău. Anii aceia mi-au adus satisfacții. M-au disciplinat.
Care consideri că sunt beneficiile sportului din punct de vedere fizic? Dar pe plan psihic?
Dacă ar fi să ghidez un părinte când vine vorba de a-și duce copilul la un anumit sport, l-aș îndruma către judo. Îl corectează, îl disciplinează, se formează o familie. Lucrează în echipă. Există susținere.
În ce măsură poate fi vorba de talent, respectiv de muncă, ambiție și consecvență în domeniul sportiv?
Eu nu am fost un sportiv talentat. Am fost un sportiv muncitor, care a ascultat de antrenori. Există în continuare un antrenor care mă ghidează, Purece Vălean. Colaborez cu acesta. Este un om minunat. Sunt de părere că munca bate talentul tot timpul. Mai cred că dacă ești devotat, dacă asculți de cei cu experiență și îți urmezi calea sau dorința, poți să perseverezi. Să fii ceea ce îți dorești tu. De aceea, eu mi-am dorit să am rezultate cât mai mari și am arătat deschidere în a pune în aplicare sfaturile primite.
Cum este să fii un arbitru de sex feminin într-un sport de contact? Ți s-a întâmplat să fii percepută diferit față de colegii tăi?
Suntem foarte puține femei care facem treaba aceasta. Când arbitrăm, emoția este mai mare. Totodată, atitudinea te ajută să rămâi puternică și să arăți că și tu ești la fel de capabilă ca un bărbat. Atât în cadrul competițiilor, cât și în viața de zi cu zi.
Ce îmi doresc eu este să dovedesc că și noi, femeile, putem. Chiar dacă suntem persoane ce adesea manifestă o mai mare sensibilitate, putem da dovadă de aceeași verticalitate.
Care sunt valorile după care te ghidezi tu? Atât în viață, cât și în profesie.
Pentru mine e important să fii cinstit, devotat și să muncești pentru ceea ce vrei să devii. Apreciez oamenii buni și calzi; ei mă inspiră foarte mult. Aceasta este definiția unui om valoros, în opinia mea. Cred, iarăși, că e important să ai ceva de dăruit și ceva de lăsat în urma ta. Nu doar prin ceea ce faci ca profesie.
Cum definești tu ideea de succes?
Succesul în meseria mea, cea de kinetoterapeut – eu raportându-mă la activitatea de arbitraj ca la un hobby – este definit de momentul în care un pacient vine și mă ia în brațe: „Elena, m-am simțit bine la tine și o să te recomand”. Apoi mai vin încă cinci persoane.
Ca arbitru de judo, respectiv sportiv, succesul se întâlnește în momentul în care manifest fairplay, când dau dovadă de imparțialitate, când ies de pe saltea și îmi spun antrenorii mei că a fost bine. Nu am nevoie de o confirmare în adevăratul sens. Vreau, în schimb, să știu că mi-am făcut treaba corect. Acela e succesul.
Pentru mine, viața este despre a ajuta. Despre a oferi” a declarat Elena Constantin.
Sursa Foto: exercitiul18.ro
