Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă la Satu Mare, că panourile Uniunii prin care anunţă că salvează oraşe din Transilvania de Bucureşti nu se referă la faptul că ar vrea să rupă România, ci la o descentralizare fiscală.
„Putem flutura şi tramvaiul, că vine unul şi altul şi spune că vrem să rupem Transilvania. Nu vrem, vă asigur, nu vrem să rupem România nici în două, nici în trei, nici în patru. Pe noi ne interesează o dezvoltare eficientă, sănătoasă a comunităţilor locale”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
El a explicat că mesajul se referă strict la o descentralizare din punct de vedere financiar, fiscal. „Eu cred că o discuţie despre descentralizarea fiscală este absolut necesară, fiindcă urmează, vrem nu vrem, şi noi vrem, o descentralizare. Am încercat noi o descentralizare în 2013 şi tot Curtea Constituţională a spus că nu se poate, că nu este constituţional să dai competenţe şi să dai şi bunuri în proprietatea şi în competenţa autorităţilor locale. Un proces de descentralizare se va întâmpla, şi eu spun că acum trebuie să discutăm şi despre fiscalitate, fiindcă degeaba dai la autorităţi le locale competenţe, responsabilităţi în diferite domenii, dacă nu dai şi resursele financiare. Ce să facă domnul Kovacs de la Carei care are nu ştiu câte şcoli şi instituţii, dar bani nu primeşte, aşteaptă de la domnul şi doamna de la Bucureşti? Din acest punct de vedere cred că ceea ce am propus noi este un principiu european”, a afirmat Hunor.
Liderul UDMR a explicat că în fiecare an, la discutarea bugetului, parlamentarii Uniunii au solicitat alocarea unor sume mai mari către comunităţile locale. „Eu cred că în acest moment ar trebui să mergem în direcţia în care mai mulţi bani rămân pe plan local, şi aici procentele pot fi discutate, dacă rămân 60, 50, 60, 70%, şi restul se duc către bugetul central pentru redistribuire pentru funcţionarea statului, pentru a asigura o funcţionare eficientă pentru instituţiile statului, sau dăm toţi banii la Bucureşti, de la Satu Mare, Sibiu, Cluj, de unde se produc aceşti bani şi aşteptăm cu mâna întinsă să primim înapoi ceva, mai mult sau mai puţin, în funcţie de cheful doamnei sau domnului care dacă se trezeşte şi a visat bine e mai amabil cu noi, dacă nu, e un pic mai morocănos. Asta e ideea, nu altceva, nu vrem noi să ne rupem de Bucureşti”, a adăugat preşedintele UDMR.
Reprezentanţii formaţiunii au afişat luna trecută mesajul „Salvăm Clujul! De Bucureşti. Taxele noastre să îmbogăţească Ardealul. NU Capitala!” pe un panou publicitar de mari dimensiuni din Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au înlăturat ulterior afişul, pe motiv că panoul publicitar pe care a fost montat nu avea autorizaţie de amplasare. Mesaje similare au apărut în Oradea și alte orașe.