Rute Muzicale au revenit în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, pentru a aduce muzica de cameră într-o interpretare inedită. Mozart și Brahms sunt reimaginați, într-o viziune interpretativă care reflectă pasiunea și emoția profundă. Dincolo de limita clasicului și a normelor tradiționale ale artei muzicale interpretative, se află efortul tinerilor muzicieni de a trăi și simți muzica în afara oricăror limite și constrângeri.
Valentin Șerban (vioară), Theodor Andreescu (violă), Mihail Grigore (violoncel) și Andrei Radu (vioară), alături de maestrul Marius Ungureanu (violă) redezvăluie originalitatea și frumusețea infinită a muzicii clasice, prin asumarea echilibrată a libertății interpretative. Ei problematizează esența inovatoare a spiritului tânăr, prin abordarea deschisă a două piese de mare valoare ale repertoriului cameral: Cvintetul în sol minor de Wolfgang Amadeus Mozart și Cvintetul în sol major de Johannes Brahms. Ideile muzicale, ritmul și armoniile sunt însoțite de improvizație, cea care a născut genii în muzica clasică. Seara dedicată muzicii de cameră s-a încheiat cu o fermecătoare Geampara, inspirată de folclorul dobrogean, compusă de Marius Ungureanu.
Kármán Quartet și Marius Ungureanu depășesc limitele formelor fixe impuse de partitură. Prin studiul atent și apropierea de spiritul artei interpretative a epocilor în care cele două piese au fost create, regăsesc autenticitatea și energia muzicală inițială, adoptând cu maturitate și profunzime dialogul muzical al cvintetului. Interpretarea lor, adesea ludică, surprinde prin robustețea modului în care își stăpânesc instrumentele, flexibilitate și naturalețe.
(Anamaria Enescu, bibliotecar Compartimentul Arte, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu)