Clubul Sportiv Ippon Mediaș a reușit o performanță de excepție la Campionatul Mondial de Karate WUKF din Scoția. Sportivii medieșeni au câștigat nu mai puțin de 22 medalii, dintre care 5 de aur, 7 de argint și 10 de bronz. Mihai Toma, Andrei Toma și Ava Țichindelean sunt campioni mondiali, Taria Nagy, Iulia Ivan, Diana Dobrin, Victoria Bonta și Roxana Bonta sunt vicecampioni mondiali, iar Ștefania Rîșnovean, David Savu și Maria Brăteanu au urcat pe treapta a treia a podiumului competiției. Medaliile au fost obținute atât la individual cât și pe echipe.
În perioada 13-16 iulie, 13 sportivi ai Clubului Ippon au reprezentat Mediașul și la România la Campionatului Mondial de Karate WUKF. Cea de-a 11-a ediție a acestei competiții s-a desfășurat în orașul Dundee din Scoția. Pentru karatiștii medieșeni, cele patru zile de concurs au fost unele cu rezultate deosebite. „A fost ceva extraordinar pentru noi. Ne așteptam la rezultate bune, deoarece sportivii erau foarte bine pregătiți. La juniori aveam speranțe pentru că atât Mihai Toma cât și Andrei Toma au fost printre cei mai buni în lume și anul trecut, dar atunci am participat la Campionatele mondiale la categoria 16-17 ani și nu știam exact cum o să fie prima participare la juniori, dar au avut rezultate extraordinare. Mihai Toma este dublu campion mondial atât la categoria open cât și la +85 kilograme, iar Andrei Toma a câștigat la -65 kilograme. La fel și ceilalți au avut rezultate foarte bune. Am avut două fete la juniori, Taria Nagy și Iulia Ivan, amândouă au avut finale, s-au bătut pentru medalii. A fost un campionat greu și obositor, dar s-au descurcat foarte bine, suntem mândri de toți”, a declarat antrenoarea Dora Hanga.
Rezultate excelente
La categoria juniori 18-20 ani, Mihai Toma a devenit Campion mondial categoriile Kumite Open și +85 kilograme, iar Andrei Toma a câștigat titlul de Campion mondial la Kumite -65 kilograme. De asemenea, frații Toma au obținut o medalie de aur și una de argint la probele de Kumite echipe. Tot la aceeași categorie, Taria Nagy este Vicecampioană mondială la Kumite -55 kilograme dar și la Kata Wado Ryu. De asemenea, Iulia Ivan a câștigat medalia de bronz la Kumite -65 kilograme, Kata Wado Ryu și Kumite Echipe și este Vicecampioană mondială tot la Kumite echipe.
Performanțe la cadeți și copii
La categoria cadeți 14-15 ani, Diana Dobrin a obținut locul 3 la Kumite Open și locul 2 la Kata Wado Ryu. Ștefania Râșnovean și Diana Dobrin au obținut medalia de bronzon la Kumite Echipe rotativ, iar David Savu s-a clasat pe locul 3 la Kata Wado Ryu și tot pe locul 3 la Kumite echipe rotativ. La categoria copii, Maria Brăteanu a obținut locul 3 la Kumite 12 ani -1,55 metri și locul 3 la Kata interstiluri. De asemenea, Victoria Bonta a câștigat locul 3 la Kumite 9 ani Open și locul 2 la Kata, iar Ava Țichindelean este Campioană mondială la Kata 8 ani. În fine Sensei Roxana Bonta a obținut locul 2 la Kumite 40-45 ani, 60 kilograme. La Campionatul Mondial din Scoția, Clubul Sportiv Ippon a mai fost reprezentat de Karla Lupu, Andreea Dancu și Corin Maior.
Locul 1 pe națiuni
România a fost performera ediției din acest an Campionatului Mondial de Karate WUFK din Scoția, reușind să ocupe prima poziție în clasamentul pe medalii. Bilanțul a fost de 60 medalii de aur, 45 medalii de argint și 57 medalii de bronz. „Nu ne așteptam, pentru că au fost 1.825 participanți la acest Campionat mondial, iar lotul României a fost mult mai mic decât în alți ani, fiind costurile foarte ridicate. Noi trebuie să mulțumim Primăriei Mediaș pe această cale, pentru că fără ajutorul dânșilor nu am fi putut deplasa nici noi atât de mulți sportivi. Am reușit să ne clasăm pe locul întâi pe națiuni datorită muncii acestor copii minunați. Președintele federației a trimis un mesaj către toți antrenorii mulțumindu-ne pentru implicare. E o onoare să fii pe locul întâi pe națiuni”, mai spune Dora Hanga.