Cu bucurie, Junii Sibiului spun La mulți ani, România! La mulți ani, români! mâine, 1 Decembrie, grație spectacolului – emisiune „Noi suntem români!”, transmis între orele 14.30 – 16.30, de TVR1, și filmului documentar „Port Valoare și Splendoare”, difuzat de la ora 16.30, tot de TVR1.
Români de pretutindeni sunt uniți în suflet, de Ziua Națională a României, sub semnul cântecului și jocului popular românesc, al portului moștenit din străbuni, grație amplului proiect cultural „Noi suntem români!”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, din subordinea Consiliului Județean Sibiu, cu Televiziunea Română și Primăria Municipiului Sibiu.
De Ziua Națională a țării, din centrul României, de la Sibiu, pornește un mesaj de iubire și prețuire pentru românii de ieri, care au contribuit la înfăptuirea Unirii, pentru românii de azi care vorbesc lumii întregi despre România frumoasă și pentru românii de mâine, care primesc moștenirea culturală și istorică a acestui pământ.
În 1 Decembrie, ora 14.30, TVR1 va difuza spectacolul-emisiune „Noi suntem români!”, construit în jurul axelor viitor, prezent și trecut, armonizate într-un scenariu unitar și un concept artistic original. Gândurile și urările transmise de artiști din centrul istoric al Sibiului, acordurile unui „La mulți ani!”, interpretat cu tot sufletul de tineri soliști, și steagurile purtate cu mândrie de artiști-dansatori se constituie în imagini-document ce vor vorbi, peste ani, despre celebrarea Zilei Naționale a României, în condițiile dificile ale pandemiei de COVID-19. De asemenea, vom revedea cele mai frumoase momente de la ediții anterioare ale spectacolului „Noi suntem români!”, în compania unor interpreți renumiți și a Ansamblurilor „Cindrelul-Junii Sibiului” și „Ceata Junilor”. Gazda emisiunii-spectacol este îndrăgita prezentatoare Iuliana Tudor.
Ia, cămașa tradițională în care româncele își așază de secole bucuria, tristețea, hărnicia și dragostea pentru frumos, este punctul central al filmului „Port Valoare și Splendoare”, al cărui prim episod va fi difuzat în 1 Decembrie, ora 16.30, de TVR 1. Acesta este primul documentar dedicat cămășii noastre tradiționale, conceptul producției fiind semnat de Iuliana Tudor, prezentatoare și gazdă a documentarului.
La Sibiu sunt realizate o parte din filmări, la acestea luând parte echipa tehnică și cercetători CJCPCT Sibiu, meșteșugari sibieni și cele patru generații ale Junilor Sibiului, de la copii de 4 ani la artiști octogenari.
Următoarele patru episoade ale documentarului vor fi difuzate de TVR 1, pe parcursul duminicilor din luna decembrie 2020.
Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” funcționează în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu. Proiectul cultural „Noi suntem români!” este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.