Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului a pregătit un program cultural deosebit cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.

Foto: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului
Sub titlul „Mărțișoare muzicale”, artiștii oferă spectacole online pentru toate doamnele și domnișoarele, pe paginile de Facebook și Instagram ale Centrului Creației Junii Sibiu, precum și pe canalul oficial de YouTube al ansamblului.
În prima săptămână a Postului Paștelui, acești artiști au decis să se îndrepte spre o categorie aparte de public, demonstrând rolul important al unui ansamblu profesionist în comunitate. Ei oferă spectacole live pentru vârstnicii din căminele din Săliște și Sibiu, iar în premieră, au susținut reprezentații pentru pacienții Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu.

Foto: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului
Proiectul intitulat „Darul Junilor” de Ziua Femeilor le oferă acestor persoane șansa de a urmări reprezentații de calitate chiar în locurile unde locuiesc sau sunt internați. Spectacolele sunt susținute de artiști renumiți precum Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, alături de dansatorii și orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
Toate aceste activități culturale sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, sub coordonarea managerului Silvia Macrea.