Județul Sibiu promovat ca destinație atractivă pentru ecoturism la nivel internațional

Consiliul Județean Sibiu a găzduit weekend-ul trecut o delegație formată din șase jurnaliști și bloggeri de călătorie, reporteri pentru cele mai importante publicații din Austria. Vizita a avut ca temă ecoturismul și s-a desfășurat la invitația Ambasadei României din Austria, prin diligențele domnului ambasador Emil Hurezeanu. Programul vizitei în județul Sibiu a fost organizat de Asociația Județeană de Turism Sibiu, în cadrul Programului „Anii Drumeției”.

 

 

Scopul principal al vizitei a fost poziționarea Județului Sibiu ca destinație atractivă pentru ecoturism, la nivel internațional, prin promovarea patrimoniului cultural și natural. Acest lucru s-a realizat prin exemplificarea experiențelor autentice oferite în regiune, fie că vorbim de producători locali sau de operatori economici care oferă servicii ecoturistice.

Țin să mulțumesc domnului ambasador Emil Hurezeanu care a inclus județul Sibiu în itinerariul prin România al jurnaliștilor austrieci. Suntem printre puținele județe din țară care au făcut din susținerea ecoturismului și a drumeției o prioritate strategică, iar oaspeții austrieci au putut să vadă atât unități de cazare, de servire a mesei, cât și alte obiective turistice care reușesc să se armonizeze cu principiile ecoturismului, fără a produce o amprentă negativă asupra mediului înconjurător, ba chiar sporind frumusețile culturale și naturale cu care se integrează armonios. Sperăm că publicațiile lor le vor face cunoscute mai departe. E genul de turism de calitate pe care îl caută tot mai multă lume. E genul de turism pe care ni-l dorim în Sibiu” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Timp de trei zile delegația a fost introdusă în farmecul specific al județului Sibiu, cu drumeții și vizite la producători locali, meșteșugari, puncte gastronomice locale și operatori de turism sustenabil. Programul a inclus vizite în Cisnădioara, la Ansamblul Agora, plimbări pe fânețele din Râu Sadului și prânz la Punctul Gastronomic Local „Între iazuri’, plimbare cu Mocănița pe Valea Hârtibaciului, cu vizite în atelierele Ceramica de Nocrich și Țiglăria din  Apoș.

Membrii delegației au fost introduși în specificul multicultural al județului sibiu, fără a neglija și Municipiul Sibiu, unde invitații au participat la tururi ghidate de oraș și plimbare prin Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra, cu vizitare a expoziției ExpoAlbina, organizată cu ocazia Zilei Universale a Iei.

Cei șase jurnaliști au fost impresionați de frumusețea peisajelor și diversitatea culturală, dar și de inițiativele locale de conservare a tradițiilor și de punere în valoare a patrimoniului natural, urmând ca aceste informații să se regăsească în articolele pe care le vor publica în presa scrisă din Austria, cât și online, prin intermediul social media.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*