O nouă stație electrică de transformare a fost inaugurată joi în zona industrială Vest, în cadrul unui proiect semnificativ pentru județul Sibiu. Investiția în valoare totală de 70 milioane de lei, dintre care 45 milioane lei sunt fonduri nerambursabile, reprezintă un pas important în modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
de Maria-Antonia Oana
La eveniment au fost prezenți președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, viceprimarul municipiului Sibiu, Mihai Onițiu, prefectul Mircea Crețu și Mihaela Suciu, managerul companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER).
Daniela Cîmpean a spus că este o investiție așteptată de mult timp și o dovadă a bunei colaborări dintre instituțiile locale și partenerii implicați: „În sfârșit avem parte de această investiție importantă. Mulțumim că v-ați deschis spre județul nostru. Este o muncă de echipă, cu rezultate concrete pentru Sibiu”.
La rândul său, Mihaela Suciu, directorul DEER, a subliniat importanța proiectului pentru întreaga regiune: „Este cea mai mare satisfacție. Fiecare dintre noi am fost implicați în acest proiect și sunt mândră de colegii mei pentru efortul depus. Prin această investiție, DEER contribuie la creșterea calității serviciului de distribuție și la dezvoltarea socio-economică a zonei”.
Alături de managerul de proiect, Dan Cristian, vizitatorii au participat la un tur al noii stații, care a fost finalizată cu două luni mai devreme față de termenul stabilit inițial.
Lucrările realizate au inclus construirea stației electrice de transformare 110/20 kV, extinderea liniilor de medie tensiune subterane existente cu 3,7 kilometri până la noua stație, precum și digitalizarea completă a stației și a racordurilor prin sisteme moderne de protecție.
Prin această investiție, utilizatorii din județul Sibiu vor beneficia de un serviciu de distribuție realizat la cele mai înalte standarde de siguranță și continuitate, ceea ce va duce la o creștere a eficienței instalațiilor și la o mai bună stabilitate a rețelei electrice din zonă.
















