Peste mai puțin de trei săptămâni, județul Sibiu va găzdui conferința internațională „Oportunități de investiții în județul Sibiu – Valoare adăugată afacerii tale“, la care au confirmat participarea reprezentanți din 18 țări.
Evenimentul va avea loc în perioada 10-13 iunie și este organizat de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Instituția Prefectului și cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu. Ediția din acest an aduce ca noutate și expoziția „Invest in Sibiu 2015“. „Speranțele noastre legate de atingerea obiectivului acestei acțiuni și anume atragerea de investitori străini în județul Sibiu și dezvoltarea parcurilor industriale sunt foarte ridicate. Consider că această conferință este un mijloc excelent și adecvat care arată seriozitatea noastră, preocuparea și consecvența cu care urmărim să realizăm dezvoltarea economică a județului Sibiu. Avem un județ cu un potențial investițional de excepție, cu facilități și infrastructură favorabilă dezvoltării unei afaceri sau a unei companii, cu o administrație publică județeană prietenoasă, cu un ghișeu unic care urgentează obținerea avizelor, și de aceea depunem toate eforturile să îl promovăm la nivel internațional așa cum se cuvine”, a precizat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Participare internațională
Țările care au răspuns invitației adresate de către Consiliul Județean de a-și trimite atașați economici, camere de comerț sau oameni de afaceri în județul Sibiu sunt: Japonia, Israel, Franța, Germania, Belgia, Cehia, Slovacia, Polonia, Grecia, Cipru, Bulgaria, Republica Moldova, Iran, Siria, Kuweit, Brazilia, Kazahstan și Azerbaidjan. La conferință participă, alături de ambasadorii sau atașații economici ai acestor țări, și reprezentanți ai 30 de camere de comerț agreate de ambasade, precum și 15 reprezentanţi ai unor companii străine.
Oferta Sibiului
Programul conferinței cuprinde întâlniri de afaceri și ateliere tematice de interes național și internațional, precum industrie și parcuri industriale, agricultură, industrie alimentară și gastronomie, construcții și materiale de construcții, turism, transport pasageri, IT, dezvoltarea unei platforme logistice la Aeroportul Internațional Sibiu. De asemenea, oaspeții vor efectua și vizite în județul Sibiu. Prin medierea Camerei de Comerț Sibiu, la expoziție și-au anunțat deja participarea un număr de 18 companii locale, care își vor prezenta oferta de produse și servicii. Atelierele de lucru, un punct forte al Conferinței, vor fi moderate de experți în domeniu, din mediul universitar sibian și clujean, precum și de directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu, Marius Gârdea, și de Eugen Iordănescu, director executiv al Camerei de Comerț Sibiu.