Apă Canal Sibiu S.A. a semnat joi, 09 mai 2024, contractul pentru CL 5 – Amenajare și dotări laborator central analize apă şi apă uzată, parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în perioada 2014 -2020”.
Foto: Apă Canal SA
Cu sprijinul fondurilor europene, compania Apă Canal Sibiu S.A. va construi un nou laborator central pentru a efectua analize, complexe şi de mare acurateţe, asupra apei potabile şi a apei uzate, din infrastructura pe care operatorul o gestionează şi o modernizează, în prezent, în cadrul programului de investiţii menţionat anterior.
Noul laborator central va fi dotat cu tehnologie de ultimă generație ce va permite determinări biologice şi microbiologice, folosirea de metode spectrofotometrice în infraroşu (IR), metode spectrofotometrice de absorbţie atomică cu atomizare în flacară sau cuptor cu grafit şi metode prin cromatografie – faza gazoasă sau lichidă. Astfel, se va determina, rapid şi eficient, calitatea apei potabile, cu ajutorul unor analize complete – de la analize metale grele, analize fizico-chimice ale apei (inclusiv verificarea cantității de nitriți şi de nitrați în apă), până la analize microbiologice. De asemenea, noul laborator asigură monitorizarea calităţii apei pe fluxul tehnologic al staţiilor de epurare şi a reţelelor de canalizare din mediul urban si rural, din zona de acoperire a operatorului Apă Canal Sibiu, din judeţele Sibiu şi Braşov.
Constructorul va crea spaţii funcţionale, pe care le va dota cu echipamente moderne pentru desfăşurarea de activităţi de analiză fizico-chimică a apei potabile, bacteriologie, analize biologice şi parazitologice şi analiză apă uzată.
Lucrările de construcţie, dotare şi amenajare a laboratorului central pentru apă şi apă uzată al companiei Apă Canal Sibiu S.A., parte din contractul CL 5 – Amenajare și dotări laborator central analize apă şi apă uzată, vor fi realizate de către Asocierea Total NSA AG Construct S.R.L., Pro Hart Group S.R.L., Allbizz S.R.L. şi Nitech S.R.L. Valoarea lucrărilor este de 18.760.000 lei fără TVA. Perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, la care se adaugă perioada de notificare a defectelor/perioada de garanție, care este de 60 de luni.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în perioada 2014 -2020 – etapa a II-a” are o valoare totală de peste 210 milioane euro, din care cofinanţarea Uniunii Europene este de 92,12 % din valoarea totală eligibilă aprobată. Proiectul de investiţii contribuie la protejarea şi conservarea mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor, ceea ce ar duce la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii a 24 de Unităţi Administrativ Teritoriale, 18 din județul Sibiu și 6 din județul Brașov, parte din proiect.