“Johannes Passion” – sold out! Filarmonica de Stat Sibiu organizează astăzi o repetiție cu public

Oratoriul “Johannes Passion” de J.S. Bach programat astăzi, 11 aprilie, s-a bucurat de un interes deosebit din partea publicului sibian, toate biletele puse în vânzare pentru acest eveniment fiind epuizate.

Este motivul pentru care Filarmonica de Stat Sibiu va organiza o repetiție cu public, la Sala Thalia, în această dimineață, cu începere de la ora 10,30. Prețul unui bilet (acces general) pentru repetiția cu public este de 10 lei.

“86 de artişti se vor afla pe scena Sălii Thalia pentru a da viaţă oratoriului “Johannes Passion”, o lucrare scrisă în timpul primului an al lui J. S. Bach în calitate de director al muzicii bisericești din Leipzig și interpretată pentru prima dată în 7 aprilie 1724. Structura operei se încadrează în două jumătăți. Libretul anonim se bazează pe lucrări existente și este compilat din recitative si coruri care narează Patimile lui Hristos, așa cum au fost spuse în Evanghelia lui Ioan. Johannes Passion a fost descrisă ca fiind o lucrare extravagantă, cu o expresie imediată, uneori mai neînfrânată și mai puțin „finalizată” în comparație cu Patimile după Matei. Lucrarea este cel mai adesea auzită astăzi în versiunea 1724, deși Bach a revizuit-o în 1725, 1732 și 1749, adăugând mai multe numere” a declarat Adina Zaharia-Dombi, secretar muzical al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*