Jalba lui Popescu pentru prefect

Comisia de buget și politici fiscale a PNL Sibiu, prin co-președintele Grigore Popescu, atrage atenția asupra impactului negativ pentru județul Sibiu, ca urmare a desființării unor instituții publice importante.

Grigore POPESCU

Grigore POPESCU

„Am înaintat prefectului Sibiu o adresă prin care atragem atenția asupra acestor aspecte și totodată asupra fenomenelor care se vor întâmpla în Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu. Solicităm ca, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul să susțină la nivelul Guvernului României înființarea la Sibiu a Administrației Regionale pentru Contribuabilii Mijlocii a Regiunii Centru și tranformarea a AJPF Sibiu în administrație de categoria A“, a anunțat Popescu, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Sibiu.

Reorganizare amânată

O nouă reorganizare a ANAF, care trebuia definitivată la 1 ianuarie 2016, prevede ca AJFP Sibiu să fie tratată ca o administație de categorie inferioară. „Această măsură este în detrimentul cetățenilor-contribuabili ai județului Sibiu. Măsura este anormală, având în vedere că în momentul reorganizarii din august 2013, DGFP Sibiu era una dintre cele 12 Direcții Generale, dintre cele 42 din țară, care avea structura de administrație a persoanelor fizice, iar acum după 2 ani și jumătate se consideră că nu mai este necesară. Se impune ca municipiul Sibiu, care are un număr mai mare de locuitori față de municipiile Târgu Mureș și Bacău, să fie declarat ca administrație de categoria A“, este de părere Popescu.

Dacă AJFP Sibiu ar fi de categoria A, ar beneficia de o structură de personal de până la 60 posturi (față de cea de categoria B cu doar 25-40 posturi), inclusiv o poziție de șef adjunct de AJFP pentru administarea persoanelor fizice. Totodată, prin angajarea a unui număr de 30 funcționari, ar putea decongestiona cozile deja existente la ghișeele pentru persoane fizice.

Efecte negative

Popescu susține că desființarea structurii de contribuabili mijlocii de la Sibiu, care se preia de DGRFP Brașov este în detrimentul mediului de afaceri. „Peste 340 de societăți vor fi preluate în administrare de Administrația Regională pentru Contribuabili Mijlocii a Regiunii Centru-Brașov care urmează să fie înființată. Din categoria firmelor care vor fi preluate de Brașov sunt firme care aparțin unităților administativ teritoriale: Aeroportul, Tursib, Apă Canal, Piețe Sibiu, Apa Târnavei Mari, DPC, firme cu capital străin: Bachmann, Bramac, Cargill, Deco Rame, Mainetti și firme cu capital autohton: Construcții, Sinecon, Unimat, Apollo, clinica Polisano, Trans Agape, Simpa“. Cele  aproximativ  340  de societăți mijlocii reprezintă în jur de 40% din încasările actuale, adică 0,8 miliarde de lei.

În altă ordine de idei, fostul șef al Fiscului județean ar vrea înființarea la Sibiu a Administrației Regionale pentru Contribuabili Mijlocii a Regiunii Centru. Acest lucru nu ar fi o excepție, având în vedere că în Regiunea Sud Vest, Administrația Regională pentru Contribuabilii Mijlocii se înfințează la Constanța, nu la Galați, unde este DGRFP. „Ne dorim ca aceste demersuri să aibă șanse de reușită, având în vedere că actualul Guvern tehnocrat nu va aplica criterii politice în determinarea noilor locații pentru Administrațiile Regionale pentru Contribuabili Mijlocii, așa cum au fost aplicate în 2013 pentru cele opt Direcții Generale Regionale ale Finanțelor Publice“, spune copreședintele Comisiei de Buget și Politici Fiscale a PNL Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*