Jaf la Avrig! Tâlharul a plecat cu bijuterii și o importantă sumă de bani

O casă de amanet din orașul Avrig a fost jefuită, astăzi, iar agresorul a plecat cu aproximativ 2.000 de lei și trei lănțișoare, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

ACTUALIZARE: Astăzi, în jurul orei 12, un bărbat necunoscut a pătruns în sediul unei case de schimb valutar și de amanet din Avrig, de unde, amenințând casiera de serviciu cu acte de violență, a sustras bijuterii și bani, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției județene.

Prejudiciul total se ridică la 6.600 lei.

„În prezent, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, se fac cercetări pentru identificarea autorului și aplicarea măsurilor legale ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a menționat Welter.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Se pare că angajata unității a fost amenințată cu un cuțit.

În sprijinul polițiștilor avrigeni a fost trimisă o echipă din partea Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu, care efectuează cercetarea la fața locului. „Este vorba despre un jaf, o tâlhărie produsă la o unitate de schimb valutar și casă de amanet din orașul Avrig, în această dimineață. Agresorul nu a folosit violența, doar amenințările, și a plecat cu mai multe bijuterii și bani. Cercetările sunt în curs, iar valoarea prejudiciului urmează a fi evaluată”, a declarat agentul șef adjunct Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu, pentru Mesagerul de Sibiu.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*