Îți poți închipui întreaga ta copilărie petrecută între pereții unui apartament din centrul New York-ului, vizionând film după film, fără niciun contact cu realitatea?
Joi seară, Astra Film Cinema prezintă „The Wolfpack”, povestea unei familii izolate timp de 14 ani într-un apartament în centrul New York-ului.
„The Wolfpack” (regia: Crystal Moselle) surprinde microuniversul familiei Angulo, plasat într-un apartament în Manhattan, unde șase frați sunt izolați de restul lumii de către tatăl lor, care a decis că trebuie să-i protejeze de societate, interzicându-le să părăsească apartamentul în care locuiesc. În schimb, le-a dat undă verde la colecția sa de blockbustere, așa că tinerii își petrec zilele vizionând și revizionând filme la nesfârșit. Scenele preferate sunt reconstituite între pereții locuinței de cei 6 frați, dar nu înainte de a-și confecționa costumele și decorurile din ce au la îndemână. Fără nicio percepție a realității aceștia îmbracă costumele personajelor pe care le interpretează atunci când tatăl lor le permite pentru prima dată să iasă împreună și să colinde străzile metropolei.
„Dacă ați ratat la Astra Film Festival 2015 cel mai de succes film al anului, aveți ocazia să-l vedeți la Astra Film Cinema (Piața Mică 11) joi – 18 februarie de la ora 19:00. Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției. Mai multe informații la tel: 0751.166.516”, anunță Astra Film Sibiu, într-un comunicat de presă.