Foto: Filarmonica Sibiu
Recitalul cuprinde lucrări de Arvo Pärt & Philip Glass.
În 2019, Iulian Ochescu a fost distins în cadrul renumitului concurs Tchaikovsky de la Moscova și Sankt Petersburg, ce are loc o dată la cinci ani, cu premiul pentru Cel mai bun Pianist Acompaniator al concursului.
Iulian Ochescu s-a născut în 1993, la București, într-o familie de muzicieni. A început studiul pianului la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, absolvindu-l la clasa prof. Gabriela Enășescu. În prezent este student al Universității Naționale de Muzică din București, la clasa prof. univ. dr. Dana Borșan.
Este câștigător a peste douăzeci de premii la concursuri naționale și internaționale. A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianiști și profesori de recunoaștere internațională precum: Justus Frantz, Andrei Gavrilov, Dan Grigore, Petras Geniušas, Martin Hughes, Diana Ketler, Eduard Kunz, Tünde Kurucz, Janis Maleckis, Einar Steen-Nøkleberg, Marietta Orlov, Alicja Paleta-Bugaj, Imre Rohmann, Matti Raekallio, Markus Schirmer, Mihaela Ursuleasa, Gottlieb Wallisch.
Activitatea sa artistică include apariții în calitate de solist alături de Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu și Orchestra Universității Naționale de Muzică din București. Iulian Ochescu este bursier al proiectului SoNoRo Interferențe, în cadrul căruia a studiat și a colaborat cu muzicieni precum Alexander Bouzlov, Boris Brovtsyn, Corinne Chapelle, Alissa Margulis și Răzvan Popovici. A susținut recitaluri în festivalul Aurora Chamber Music din Suedia alături de violistul Alexander Zemtsov, la isaFestival din Austria alături de violonistul Peter Schuhmayer și violoncelistul Othmar Müller (doi dintre membrii Artis Quartett), în festivalul internațional de muzică de cameră SoNoRo, la Institutul Cultural Român din Viena, la Ateneul Român și la Sala Radio din București.
A participat în calitate de bursier la Academia ICon Arts Roma 2015, unde a urmat cursurile de muzică de cameră ale violoncelistului Adrian Mantu (din Cvartetul ConTempo). A realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune și Televiziunii Române, în prezent fiind membru al Ludens Piano Trio, al Orchestrei Române de Tineret și al ansamblului Violoncellissimo. Iulian Ochescu a fost acompaniator oficial al Concursului internațional George Enescu 2016.
Cea de a XX-a ediție a proiectului Zilele Muzicale Româno-Americane este organizată de Filarmonica de Stat Sibiu, în perioada 3-8 iulie 2023. Acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2023.
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.