Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” organizează în perioada 18-22 februarie proiectul de turism cultural „Prieteni europeni prin muzică și dans”, care aduce la Sibiu pasionați de folclor din Grecia, Cipru, Polonia, Germania și România.
Inițiat de managerul Silvia Macrea, proiectul include o serie de activități culturale: ateliere de dansuri populare, spectacole folclorice susținute de „Junii Sibiului”, prezentări ale costumelor populare românești și sesiuni în care participanții pot asista la repetițiile formației „Veteranii Junii Sibiului”.
Programul este completat de evenimente organizate în locații autentice, degustări de produse tradiționale și vizite la muzeele din Sibiu, oferind oaspeților o experiență bogată a tradițiilor românești.