În contextul derulării Programului „Anii Drumeției” 2021 – 2022, Consiliul Județean Sibiu împreună cu Asociația Județeană de Turism Sibiu organizează cea de-a doua ediție a Târgului de Ecoturism. Evenimentul va avea loc pe 08 – 10 aprilie, în incinta Pavilionului Cultural Muzeal ASTRA, în intervalul orar 10 – 18. În cadrul acestuia va fi prezentată oferta de primăvară-vară a operatorilor locali pentru activități recreative și sportive, echipamente și servicii conexe.
Evenimentul este dedicat pasionaților de activități și experiențe autentice, în aer liber, și operatorilor din zona turismului sustenabil.
„Ne dorim ca Târgul de Ecoturism să devină un reper pentru cei care doresc să își petreacă timpul în aer liber, vizitând întreg județul Sibiu, dar și un loc în care vă vom face cunoscute o parte din experiențele locale. De aceea, vom pregăti și la această ediție o ofertă cât mai complexă de activități și trasee pe care sibienii și nu numai le pot încerca în județul nostru, ateliere interactive de orientare în natură, dar si exemple de bună practică pentru un turism sustenabil. Totodată, anul acesta vom veni și cu un element de noutate, prin care vom exploata șansa oferită de locația târgului, prin oferirea publicului de activități în cadrul Muzeului Astra”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Cea de a doua ediție a Târgului va fi împărțită pe 3 secțiuni:
- expozițională, în care vizitatorii vor putea afla care sunt ofertele și ce tip de experiențe și activități pot încerca acest an în județul Sibiu;
- comercială, cu echipamente outdoor și sportive care pot fi achiziționate la prețuri speciale, alături de sesiuni demonstrative de folosire a acestora
- conferință, în care specialiștii din domeniu vor împărtăși exemple de bună practică pentru turism sustenabil, recomandări sănătoase și informații utile despre comportamentul adecvat pe munte.
Noutatea de anul acesta este reprezentată de activitățile și experiențele în aer liber, pe care fiecare vizitator al Târgului, de la mic la mare, le poate încerca în incinta Muzeului Astra: de la drumeții tematice, ture cu bicicleta și numeroase sporturi în natură, la ateliere recreative de orientare în natură, foraging, observare a florei și a faunei.
„Târgul de Ecoturism are rolul de a aduce laolaltă operatorii locali și specialiștii din domeniul ecoturismului, cu intenția de a-i apropia de publicul dornic de oportunități de petrecere a timpului în aer liber, în județul Sibiu. Prin intermediul acestei ediții vom promova inițiativele locale sustenabile și oferta serviciilor ecoturistice din întreg județul”, a declarat Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
Primul an (2021) a fost dedicat creării cadrului legal care să permită standardizarea infrastructurii de drumeție, iar apoi refacerii traseelor de drumeție pedestră și de cicloturism din zona montană și colinară a județului.
Anul 2022 va avea ca focus promovarea traseelor, sub forma unor experiențe complete de ecoturism, pentru a facilita creșterea interesului pentru acest tip de turism și a extinde perioada de petrecere a timpului în județ, generând astfel venituri comunităților locale.