Pentru a verifica situația cetățenilor români care doresc să muncească în străinătate, în perioada 11 – 22 mai s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, campania națională de verificare a agenților de plasare a forței de muncă în străinătate, a căror activitate este reglementată de Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.
Campania a vizat în principal identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare de către persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate, identificarea și combaterea cazurilor de plasare a forței de muncă în străinătate cu încălcarea obligațiilor pe care plasatorul le are față de solicitantul locului de muncă, conștientizarea agenților de plasare a forței de muncă cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale precum și diminuarea consecințelor negative care derivă din nerespectarea de către agenții de plasare a forței de muncă a reglementărilor legale, arată ITM Sibiu.
Inspectorii de muncă din Sibiu au verificat 23 de agenți de plasare a forței de muncă, din județul Sibiu. Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost aplicate 4 avertismente și au fost dispuse 5 măsuri pentru remedierea deficiențelor.
Deficiențele identificate și sancționate de inspectorii de muncă au fost: neinformarea de către agentul de plasare a forței de muncă a persoanei mediate cu privire la cerințele și condițiile ocupării locului de muncă, neasigurarea de către agent a încheierii contractelor individuale de muncă și în limba română, lipsa în cadrul ofertele de muncă a tuturor elementelor prevăzute de legislația în domeniul, lipsa personalului calificat în domeniul resurselor umane care face dovada experienței în recrutare de personal încadrat în muncă la agentul de plasare a forței de muncă în străinătate.