ISU Sibiu în alertă în contextul codului portocaliu de furtuni și vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00-19:00 în județul Sibiu.

foto: Mesagerul de Sibiu

Sunt preconizate vijelii puternice (viteze ale vântului de 70-90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 50 l/mp.

În vederea unui răspuns prompt la eventualele situații de urgență care ar putea fi înregistrate, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă și au fost înștiințate toate primăriile din județul Sibiu pentru activarea Centrelor de Permanență.

Ce recomandă pompierii sibieni în caz de fenomene extreme

„Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate și să respecte următoarele măsuri preventive:

În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.

În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.

Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo.

Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme” au transmis reprezentanții ISU Sibiu.